Număr record de îmbolnăviri cu Covid-19 în 6 state americane

- Numărul infecţiilor cu noul coronavirus a atins, marţi, un nou record în şase state americane.
- Îmbolnăvirile continuă să crească pentru a doua săptămână consecutiv.
- Autorităţile locale merg mai departe cu planurile de relansare a economiei.
Arizona, Florida, Oklahoma, Oregon şi Texas au raportat creşteri în ceea ce priveşte infecţiile cu noul coronavirus. Nevada a raportat, de asemenea, cel mai mare număr de îmbolnăviri, după o scădere care a început pe 23 mai. Oficialii din domeniul sănătăţii din multe state atribuie noua creştere a îmbolnăvirilor deschiderii întreprinderilor şi ieşirilor din ultimul weekend din luna mai, când americanii au sărbătorit Memorial Day.
Multe state pun creşterea pe seama protestelor izbucnite după moartea lui George Floyd, care au scos în stradă zeci de mii de oameni.
În Oregon, oficialii din domeniul sănătăţii încearcă să ţină sub control un focar de peste 200 de cazuri, apărut după ce mai mulţi oameni au participat la o adunare organizată de Biserica Penticostală. În Texas, guvernatorul Greg Abbott a spus că numărul record de cazuri noi se datorează în special faptului că se fac mai multe testări.
În Oklahoma, unde preşedintele Donald Trump intenţionează să organizeze, sâmbătă, un miting electoral într-o arenă închisă, numărul cazurilor noi a crescut în ultimele zile cu 68%. Vicepreşedintele Mike Pence a declarat, marţi, că echipa preşedintelui Trump ia în calcul organizarea evenimentului de la Tusla în altă parte, eventual în aer liber, mai ales că virusul se răspândeşte mult mai repede în spaţiile închise.
- Putin își intensifică amenințările nucleare la adresa NATO. Florin Jipa: „România trebuie să se pregătească, în primul rând, să descurajeze un atac”
- Noua linie electrică România-Moldova va purta numele lui Trump
- Proteste violente în Franța, zeci de mii de elevi și profesori cer mai mulți bani pentru Educație: „Demisia, Macron”. Trump intervine și dă vina pe „islam”
- August Hanning, fostul șef al Serviciului german de Informații, a fost arestat pentru spionaj și divulgare de secrete de stat
- Trump se oferă să îl ajute pe Putin în gestionarea posibilului focar de ciumă din Rusia: „Monitorizăm foarte atent situația”