• Spitalele COVID din Oltenia nu mai au niciun loc liber la ATI
  • La Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, sunt pacienţi în stare gravă, dar care nu au loc în Terapia Intensivă
  • La Spitalul Filantropia Craiova, spital suport COVID, secţia ATI nu este folosită şi pentru bolnavii COVID

Numărul cazurilor de COVID crește alarmant, de la o zi la alta. În Oltenia, nu mai este niciun loc liber la ATI, pentru bolnavii de COVID -19.Colega mea, Luiza Paraschivu, a analizat situația.

Luiza Paraschiv, correspondent Aleph News: „În Dolj și Olt sunt 58 de paturi de Terapie Intensivă pentru persoanele confirmate cu SARS-COV2 sau suspecte de infecție cu acest virus. Toate sunt ocupate, iar aici au ajuns pacienți și din alte județe. La Spitalul Județean de Urgență Craiova, în acest moment sunt mai mulți pacienți care au nevoie de terapie intensive, dar nu au mai fost locuri libere niciunde la ATI. Și, din păcate, lucrurile nu par să se îndrepte. Din informațiile pe care le am, în ultimele 24 de ore, în Dolj, au fost confirmate cu COVID-19 peste 200 de persoane.”

Ultimele locuri la ATI de la spitalul Covid din Caracal au fost ocupate ieri dimineață.

Recomandări

BOLOJAN: ÎI VA COSTA MULT PE ROMÂNI
IOHANNIS: RO E ÎNTR-O SITUAȚIE COMPLICATĂ
CARE E SOARTA TIKTOK
PSD SE RETRAGE DIN COALIȚIE
NETANYAHU DISCUTĂ PACEA
BOOTS ON THE GROUND

Alexandra Popa, director medical Spitalul Caracal: “La momentul actual, avem 15 pacienţi pozitivi internaţi în ATI şi avem două locuri pentru suspecţi. Din cele 15 paturi, 10 sunt dotate cu ventilatoare. Practic, nouă ne-ar mai trebui încă 5 ventilatoare.”

În tot judeţul Dolj sunt şapte spitale care primesc bolnavi COVID sau suspecţi de infecţie cu SARS-COV2, însă doar două spitale au locuri la ATI pentru aceşti pacienţi. Și sunt doar 34 de paturi. Spitalul Filantropia e spital suport COVID, dar nu are paturi de Terapie Intensivă.

Lorena Dijmărescu, director medical Spitalul Filantropia:  “Avem ATI non-covid pentru că manageriem singura Clinică de Hematologie din Oltenia, iar aceşti pacienţi de Hematologie şi Oncologie, în multe cazuri ajung în serviciul de ATI.”

În spitalul Clujana din capitala Transilvaniei, de exemplu, sunt 17 paturi de ATI pentru pacienții COVID, iar alte aproximativ 100 de locuri sunt pentru pacienții cu forme medii și ușoare.