- Marți dimineață, SUA a înregistrat 200.005 decese cauzate de noul virus.
- „Covid va fi a treia cauză de deces în acest an în Statele Unite”, spune un fost director al CDC.
- Trump pariază pe aprobarea unui vaccin până la sfârșitul lunii octombrie.
Cu șase săptămâni înainte de alegerile prezidențiale, Statele Unite au înregistrat marți, 200.000 de morți atribuite bolii Covid-19, potrivit Universității Johns Hopkins, coronavirusul continuând să ucidă sute de americani în fiecare zi.
Cifra de referință a universității din Baltimore a arătat marți dimineață 200.005 decese, din 6,9 milioane de cazuri din țară. O mortalitate pe care mai multe modele o anticipaseră din august.
„Covid va fi a treia cauză de deces în acest an în Statele Unite, mai mult decât decesele produse de accidente, accidente vasculare cerebrale și Alzheimer”, a scris pe Twitter, Tom Frieden, fost director al Centrelor pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC).
Doar cancerul și bolile cardiovasculare vor ucide mai mult decât Covid-19 anul acesta în țară. Chiar dacă bilantul real al virusului este subestimat din cauza lipsei testelor de la începutul pandemiei.
În ultimele șapte zile, aproximativ 5.300 de persoane au murit din cauza virusului în Statele Unite, comparativ cu aproximativ 2.000 în Uniunea Europeană, potrivit datelor compilate de AFP din surse oficiale. Raportat la populație, coronavirusul ucide de patru ori mai mult în fiecare zi în America decât în Europa. Cel puțin 6.000 de pacienți sunt spitalizați într-o unitate de terapie intensivă și 1.500 sub respiratie artificiala, potrivit Proiectului de urmărire Covid Tracking Project.
Din motiv că virusul este mai răspândit geografic decât în primăvară și nu provoacă scene ca cele ale spitalelor depășite pe care le-am văzut la New York în acea perioadă, el nu apare în centrul preocupărilor lui Donald Trump care e în campanie pentru realegerea sa pe 3 noiembrie.
Președintele SUA este concentrat săptămâna asta asupra alegerii judecătorului care o va înlocui pe Ruth Bader Ginsburg la Curtea Supremă, după decesul acesteia.
În ceea ce privește pandemia, în ciuda circulației foarte active a virusului în centrul Statelor Unite, liderul nu are în vedere noi măsuri restrictive ca în alte părți ale lumii, în special în Europa, unde epidemia începe din nou. El pariază pe aprobarea unui vaccin până la sfârșitul lunii octombrie.
„Vom distribui un vaccin, vom învinge virusul, vom pune capăt pandemiei și vom intra într-o nouă eră fără precedent de prosperitate, cooperare și pace”, a declarat Donald Trump marți într-un mesaj preînregistrat pentru Adunarea Generală a ONU.
Numărul dozelor unui posibil vaccin va fi totuși foarte limitat în primele luni. Până în al doilea trimestru al anului 2021, când teoretic s-au fabricat suficiente doze pentru a imuniza 330 de milioane de americani, totul indică faptul că în acest ritm, câteva zeci sau sute de mii de americani ar putea să mai moară.
„America a plătit un preț mai mare decât orice altă țară din lume”, a declarat luni Joe Biden, adversarul democrat pentru Casa Albă. „Din cauza minciunilor și incompetenței lui Donald Trump din ultimele șase luni, am suferit unele dintre cele mai grave pierderi din istoria americană”, adaugă el.
Președintele a minimizat public severitatea pandemiei încă de la început, ascunzând de americani în februarie faptul că știa că virusul circula și ca e mai periculos decât gripa, potrivit interviurilor din acea vreme cu reporterul Bob Woodward. Guvernul său a oprit un plan de distribuție a măștilor pregătit de US Post Office și, pentru a încuraja revenirea la normalitate, a forțat CDC să-si schimbe recomandările. Ultimul episod: CDC a scris vineri pe site-ul sau că virusul a fost transmis în principal de „picături respiratorii sau particule mici, cum ar fi cele din aerosoli, produse atunci când o persoană infectată tuse, strănut, cântă, vorbește sau respira ”.
Ipoteza transmiterii prin aerosoli care rămân în aer câteva minute sau ore, susținută de un număr tot mai mare de studii, nu a fost recunoscută până acum ca prima cauza de transmitere de către experții CDC sau Organizația Mondială a Sănătății. Luni însă, CDC a retras textul, argumentând că a fost postat „din greșeală”.