O asistentă medicală din Timișoara, care neagă existența Covid-19, ar fi infectat mai mulți pacienți

- O asistentă medicală a Spitalului CFR din Timișoara nu crede că noul coronavirus există
- Ea ar fi infectat mai mulți pacienți și colegi din spital, e de părere medicul Virgil Musta, șeful Secției Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara
- Asistenta medicală este acuzată că nu respectă regulile impuse
O asistentă medicală a Spitalului CFR din Timișoara ar fi infectat mai mulți pacienți, dar și colegi, după ce nu a respectat nomrele și procedurile impuse, ea fiind de părere că noul coronavirus nu există.
“Acest focar, mai extins decât ne-am fi aşteptat, a pornit de la o persoană care nu credea că există virusul. Nu credea că trebuie să poarte mască, nu accepta ideea de a purta mască şi nu voia să înţeleagă faptul că, fiind cadru medical, trebuie să aibă o anumită atitudine, nu doar în spital, ci şi în afara spitalului. Nu poţi să nu respecţi nimic, să te contaminezi, după care să aduci virusul în spital. Iată că am ajuns în această situaţie neplăcută în care şi pacienţi au fost infectaţi de la această persoană, dar şi alte cadre medicale. Vom vedea dacă părţile vătămate vor depune plângere şi, este foarte probabil, ca această persoană să aibă mari probleme în viitor”, a declarat dr. Virgil Musta, potrivit Sursa de Vest.
Asistenta a fost infectată cu Covid-19 în urmă cu o săptămână și va fi cercetată disciplinar de conducerea spitalului, arată DeBanat.ro. În spital au apărut 6 cazuri noi de infectări după ce asistenta s-a prezentat la locul de muncă.
„Prima asistentă a încălcat normele și procedurile aduse la cunoștință, în ceea ce privește gestionarea situației epidemiologice creată de coronavirus, nepurtarea echipamentului de protecție, nerespectând recomandările în urma triajului epidemiologice, deși a fost instruită și avertizată în acest sens. Asistenta medicală va fi cercetată disciplinar și dacă se impune se va formula plângere penală împotriva acesteia pentru nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă au avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli”, a spus Stela Iurciuc, managerul Spitalului CFR Timișoara, pentru DeBanat.ro.
- Trump spune că Putin nu va ataca un stat NATO: „Am avut discuții bune cu el. Nu va ataca un teritoriu NATO”
- Contează ce mănânci, dar și cu cine mănânci. O cercetare realizată în peste 140 de țări asociază mesele luate alături de cei dragi cu mai puțin stres și o satisfacție mai mare în viață
- România a primit prima tranșă din împrumutul SAFE către CE. MApN a semnat 13 din cele 20 de contracte pentru dotarea Armatei. Cu ce bani rămâne MApN în urma SAFE şi ce face cu ei?
- Regele Harald al V-lea al Norvegiei a murit la 89 de ani, după 35 de ani pe tron. Fiul său, Haakon, va deveni noul rege al Norvegiei într-o perioadă marcată de controverse
- „Benjamin Button” din Singapore are 47 de ani, dar organismul său funcționează ca la 32. Dean Ho își construiește acum un „geamăn digital”