- O femeie şi-a pierdut părul din cauza coronavirusului.
- Abby Read: A trebuit să mă coafez în aşa fel încât să ascund zonele de chelie.
- Medicii i-au prescris femeii corticosteroizi topici și un unguent.
O femeie din Anglia nu a prezentat nici unul dintre simptomele tipice infecției cu SARS-CoV-2, însă a chelit în vârful capului și așa a aflat că are Covid, scrie Mirror.
Advertisment
Abby Read, în vârstă de 45 de ani, a fost expusă virusului în luna martie a anului trecut, când fiicele sale au fost testate pozitiv. Pentru că nu avea nici un simptom tipic bolii, femeia nu şi-a făcut niciun test pentru coronavirus.
În același timp, fiicele sale tușeau, se simțeau obosite şi nu puteau să respire.
Două săptămâni mai târziu, una dintre fete a observat că mama lor a chelit.
“Părul meu a căzut în grămezi mari. A fost îngrozitor şi foarte, foarte supărător. Discutam rar despre asta și mă simţeam neatrgătoare şi jenată. Aveam păr lung şi nu mai puteam să îl las desfăcut. A trebuit să mă coafez în aşa fel încât să ascund zonele de chelie”, spune Abby Read.
După ce a mers la clinică, medicii i-au prescris femeii corticosteroizi topici și un unguent. Abia după șase luni, părul ei a început să crească din nou.
Recent, un studiu a constatat că un sfert dintre pacienții cu Covid suferă de căderea părului în primele șase luni după ce au fost infectați – iar femeile sunt cele mai expuse riscului.
Cercetătorii care studiază o serie de simptome pe termen lung au descoperit că 359 din 1.655 de pacienți spitalizați în Wuhan, China, sufereau de căderea părului.
Partenerii noștri