• Noua Zeelandă a raportat primul deces înregistrat în legătură cu vaccinul COVID-19 al producătorului american de medicamente Pfizer, a anunțat luni Ministerul Sănătății din această țară.
  • O femeie a suferit un efect secundar rar care a dus la inflamarea mușchiului cardiac.

Decesul femeii din Noua Zeelandă a fost confirmat în urma unei revizuiri efectuate de Vaccine Independent Safety Monitoring Board, un grup independent care monitorizează siguranța vaccinurilor, transmite Reuters.

Comisia a precizat că „au existat probleme medicale care au avut loc în același timp și care ar fi putut influența rezultatul în urma vaccinării”, transmite stuff.co.nz.

Această confirmare a venit și în contextul în care Noua Zeelandă se luptă cu un focar al variantei Delta, după ce timp de aproape șase luni nu a fost afectată de virus.

Recomandări

ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
TRUMP AMENINȚĂ PANAMA
FRANȚA ȚINE DOLIU

„Acesta este primul caz din Noua Zeelandă în care un deces survenit în zilele care au urmat vaccinării a fost legat de vaccinul Pfizer COVID-19”, a precizat ministerul sănătății, într-un comunicat, fără a preciza vârsta femeii.

Grupul de monitorizare a vaccinurilor a atribuit decesul la miocardită, un efect secundar rar, dar cunoscut, al vaccinului Pfizer, a adăugat ministerul.

Miocardita este o inflamație a mușchiului cardiac care poate limita capacitatea organului de a pompa sângele și poate provoca modificări ale ritmului bătăilor inimii.

Compania Pfizer a declarat că recunoaște că ar putea exista evenimente rare de miocardită după vaccinare, dar că astfel de efecte secundare sunt extrem de rare.

„Pfizer ia foarte în serios evenimentele adverse care sunt potențial asociate cu vaccinul nostru. Monitorizăm îndeaproape toate aceste evenimente și colectăm informații relevante pentru a le împărtăși cu autoritățile de reglementare din întreaga lume”, a declarat compania pentru Reuters.

Ministerul Sănătății a declarat că alte probleme medicale apărute în același timp ar fi putut influența rezultatul după vaccinare, dar beneficiul vaccinului a depășit riscurile legate de efectele secundare.

„Beneficiile vaccinării cu Pfizer continuă să depășească cu mult riscul atât al infecției cu COVID-19, cât și al efectelor secundare ale vaccinului, inclusiv al miocarditei”, a precizat sursa citată.

Noua Zeelandă a aprobat provizoriu utilizarea vaccinurilor Pfizer/BioNTech, Janssen și AstraZeneca, dar numai vaccinul produs de Pfizer a fost aprobat pentru a fi distribuit publicului.

Cele 53 de cazuri noi de luni au dus numărul de infecții din Noua Zeelandă în actualul focar la 562, în contextul în care a fost impusă o carantină la nivel național la jumătatea lunii augustpentru a limita răspândirea variantei Delta.