- O femeie a murit la o zi după ce a născut.
- Femeia ajunsese la spital în stare gravă, din cauza coronavirusului.
O femeie din Adjud a murit, duminică, la Maternitatea „Buna Vestire” din Galați, la o zi după ce a născut.
Femeia însărcinată a fost dusă la spitalul din Galați în 11 decembrie. Se afla în stare gravă pentru că se infectase cu SARS-CoV-2.
O zi mai târziu, medicii au decis să îi facă cezariană și astfel a adus pe lume o fetiță sănătoasă, testată negativ la Covid-19.
Pe 13 decembrie, starea proaspetei mămici s-a deteriorat rapid și a murit.