• Femeia a intrat în stop cardiorespirator în timpul transferului de la spital din Arad la Timişoara.
  • Pacienta avea 38 de ani şi era gravidă în 28 de săptămâni.
  • Când femeia a început să se simtă rău a fost transferată pe secţia ATI unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător.

O femeie de 38 de ani, însărcinată în 28 de săptămâni, a murit din cauza complicațiilor suferite de la infecția cu SARs-CoV-2. În momentul în care s-a internat la Spitalul Judeţean Arad, gravida era asimptomatică, iar apoi starea s-a agravat și a fost transferată la Timișoara. Pe drum, însă, a murit.

Din primele informaţii rezultă faptul că femeia nu a fost transferată la Maternitatea COVID-19 din judeţul Arad, ea a fost ţinută la Spitalul Judeţean Arad în Secţia de Chirurgie pentru că acolo există o „Zonă roşie”.

Când pacienta a început să se simtă rău a fost transferată pe secţia ATI unde nu ar mai fi fost urmărită corespunzător.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pentru că medicii de la Spitalul Judeţean Arad au fost depăşiţi de situaţie au decis să transfere gravida la Timişoara.

Pe drum, însă, tânăra a făcut două stopuri cardio-repiratorii, iar al treilea care i-a fost fatal în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţan din Timişoara.

Medicii de la UPU Timişoara spun că atât viaţa ei cât, şi a fătului ar fi putut fi salvate dacă pacienta era intubată la timp.

„Din informaţiile noastre a fost <<descoperită>> în această dimineaţă la raportul de gardă de către un epidemiolog din cadrul DSP Arad, căruia i s-a transmis că acest caz îi depăşeşte. Acest lucru este halucinant având în vedere că pacienta ar fi avut o saturaţie de oxigen de 70%, mult sub limita obligativităţii intubării, fiind deci un caz clasic de ATI. Fiindcă pacienta nu avea probleme ginecologice, dacă ar fi ajuns la noi la timp, noi am fi internat-o direct pe secţia ATI pentru că exact acolo se face managementul unui caz care se agravează”, a explicat, vineri dimineața, managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu.