• Maren Aardahl, de la SCM Râmnicu Vâlcea este la primul sezon în România
  • Norvegianca a fost testată pozitiv cu COVID-19 pe 23 octombrie și 6 noiembrie
  • În Champions League nu ai voie să joci până nu ești negativ la test

O sportivă din Norvegia a tăvălit România prin noroi într-o declarație.
Maren Aardahl, handbalistă la SCM Râmnicu Vâlcea, a spus că s-a simțit dezgustată să revină la antrenamente după ce a fost testată pozitiv la COVID-19 a doua oară.

Nemulțumirile ei vin de la cum este tratat tot contextul acesta al pandemiei în România. Aardahl a fost destul de vocală în presa din Norvegia. Ea a declarat:

Maren Aardahl, handbalistă SCM Râmnicu Vâlcea: „În România nu trebuie să mai fii testată negativ ca să poți să joci dacă ai stat în carantină două săptămâni. Mi-a fost greu să fiu obligată să mă întorc la antrenamente fără să fiu testată negativ, mai ales că am colege care încă nu s-au infectat. Prima săptămână după ce am ieșit din carantină a fost dezgustătoare. Nu am avut de ales. Aici, în România, ți se spune că nu mai ești contagios după două săptămâni”.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Și nu-i de mirare că nordicii au așa o părere proastă. În Norvegia, măsurile sunt mult mai stricte, mai ales în ceea ce privește sportul.

Naționala lor de fotbal nu a mai făcut deplasarea la București și a preferat să piardă meciul la masa verde.