• O turcoaică de 116 ani a învins coronavirusul.
  • Ayşe Karatay a devenit astfel una dintre cele mai în vârstă persoane care au supraviețuit infectării cu SARS-CoV-2.
  • Ayşe Karatay a fost vaccinată cu prima doză a vaccinului chinezesc Sinovac.

O turcoaică de 116 ani a devenit una dintre cele mai în vârstă persoane care au învins coronavirusul, după ce a supraviețuit infectării cu SARS-CoV-2, scrie Times of Israel.

Ayşe Karatay este internată la Eskişehir. Inițial, ea fusese spitalizată la Emirdag, unde a stat o săptămână la terapie intensivă. Ulterior, bătrâna a fost transferată la Eskişehir, iar după încă două săptămâni la terapie intensivă a învins coronavirusul şi a fost mutată într-un salon normal, potrivit presei din Turcia.

Ibrahim Karatay, fiul în vârstă de 60 de ani al femeii, mărturisește că este extrem de fericit că mama sa, care a primit prima doză de vaccin Sinovac, ser chinezesc, a supraviețuit, însă crede că dacă ar fi primit și rapelul ar fi trecut mai ușor prin boală.

Recomandări

NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
UK: FETELE ÎNTREC BĂIEȚII LA FUMAT
MORIȘCA DE PE MOULIN ROUGE A CĂZUT
ACȚIUNILE META SE SCUFUNDĂ
RUSIA SPUNE NU REZOLUȚIEI

Mama a primit prima doză de Sinovac, nu a făcut-o şi pe a doua. Sunt foarte fericit că a trecut peste boală. Poate dacă făcea şi a doua doză de vaccin i-ar fi fost mai uşor. Eu am făcut ambele doze şi acum mă gândesc să o fac pe a treia. Vin mulţi prieteni din străinătate şi cei nevaccinaţi sunt la terapie intensivă. Cei vaccinaţi trec uşor peste boală“, spune Ibrahim Karatay.

La cei 116 ani ai săi, Ayşe Karatay are opt copii. Având în vedere vârsta înaintată, ea va mai rămâne câteva zile în spital pentru a fi monitorizată.