Oameni de știință importanți cer ca voluntari sănătoși să fie expuși la coronavirus pentru a testa vaccinul

Noi reguli

Care sunt noile reguli anunțate de autorități

Peste 100 de oameni de știință reputaţi, printre care 15 laureaţi ai premiului Nobel și directorul programului de vaccin Covid-19 de la Universitatea din Oxford, sunt de părere că pentru a vedea dacă vaccinurile împotriva Covid-19 funcţionează este nevoie de voluntari sănătoși care să fie expuși la noul coronavirus, scrie cnbc.com.

Cercetătorii au semnat o scrisoare deschisă, pe care au trimis-o medicului Francis Collins, şeful Institutului Naţional de Sănătate (NIH) din Statele Unite, prin care cer efectuarea de „teste de încercare“ pe oameni, care ar „accelera mult“ dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19.

Ce presupun mai exact testele de încercare?

În mod deliberat, ca voluntar sănătos, te „lași pradă“ coronavirusului după ce ți s-a administrat un vaccin, pentru a se stabili dacă previne infectarea. Cum te așteptai, testele acestea nu sunt lipsite de controverse, dar organizaţia „1 Day Sooner“ şi alţi experţi proeminenţi insistă că beneficiile testelor de încercare sunt mai mari decât riscurile şi cer guvernului american să le autorizeze.

„În astfel de studii, voluntarii primesc vaccinul sau un produs de control. În loc să îşi reia viaţa ca de obicei şi să aştepte infectarea cu un virus, voluntarii sunt expuşi în mod deliberat la agentul patogen, în condiţii controlate“, explică oamenii de știință în scrisoarea publicată de 1 Day Sooner, o organizaţie care susține studiile de încercare.

Semnatarii scrisorii, care sunt experți în epidemiologie, medicină, economie şi filozofie, susţin că „pandemia Covid-19 trebuie combătută urgent pe multe fronturi, dar este greu de imaginat că va avea loc o redresare economică şi socială remarcabilă în absenţa unui vaccin. Scriem pentru a sublinia importanţa studiilor de încercare pe oameni, ca metodă de a ajuta la dezvoltarea vaccinurilor“.

Ce spune OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) spune că studiile de încercare pe oameni sunt etice atunci când îndeplinesc anumite criterii. Participanţii la proces trebuie să fie relativ tineri, cu o sănătate bună şi trebuie să beneficiaze de îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate, cu monitorizare frecventă. De asemenea, testele ar trebui să fie făcute cu „multă precauţie, prudenţă şi supraveghere“.

Exit mobile version