• Mai multe persoane se află în faţa Institutului Cantacuzino
  • Câteva persoane aflate la coadă nu ştiu exact ceea ce urmează să cumpere
  • Produsul comercializat de institut este Orostim HV, un supliment alimentar

UPDATE

Institutul Cantacuzino a emis un comunicat de presă în legătură cu lansare spre vânzare a produsului OROSTIM HV.

Redăm mai jos comunicatul integral:

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
AL TREILEA AUR PENTRU POPOVICI
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ

„Referitor la punerea pe piață a produsului imunomodulator OROSTIM HV prin punctul de vânzare al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, din Splaiul Independenței nr. 103, facem următoarele precizări:

Produsul OROSTIM-HV a reprezentat un proiect de cercetare desfășurat de Institutul „Cantacuzino” pe parcursul acestui an, la finalul căruia Institutul a demarat procesul de microproducție, cu capacitățile experimentale proprii.

Miercuri, 2 decembrie, produsul a fost lansat pe piață, fiind scos la vânzare primul lot de OROSTIM HV obținut prin procesul de microproducție al instituției de cercetare, lot compus din 942 de flacoane.

Ritmul maxim pe care îl poate asigura Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, cu capacitățile de microproducție din dotare, este, la acest moment, de 1.000 de flacoane scoase la vânzare într-un interval de 10-14 zile. Acest ritm este condiționat atât de capacitatea limitată de producție, dar, mai ales, de controlul de calitate care se desfășoară cu strictețe pentru fiecare lot produs.

Prin optimizarea fluxului de microproducție, Institutul își propune să ajungă, în perioada următoare, la dublarea acestei cantități.

Producția de masă a imunomodulatorului OROSTIM HV, poate fi externalizată către agenți economici specializați care dețin capacități de fabricație de nivel industrial.

În acest sens, Institutul își exprimă întreaga disponibilitate pentru demararea discuțiilor cu producătorii interesați de realizarea transferului tehnologic, astfel încât OROSTIM HV să poată fi oferit pe piață în cantități suficiente”.

ŞTIREA INIŢIALĂ

În faţa Institutului Cantacuzino s-au format cozi de oameni încă de la primele ore ale dimineţii, însă persoanele care aşteaptă sunt confuzi în legătură cu ceea ce urmează să cumpere.

„Vedem noi dacă e bun sau nu. Dacă stăm ca proștii sau nu stăm ca proștii aici”, a spus una dintre persoanele aflate la coadă, potrivit Digi 24, în timp ce alta crede că este vorba despre „nişte pastile pentru Covid. Am venit să văd dacă mai sunt”.

În acelaşi timp, unele persoane sunt frustrate de faptul că produsul se poate epuiza până vor ajunge să îl cumpere.

Produsul pentru care oamenii aşteaptă la coadă se numeşte Orostim HV, un supliment alimentar care întăreşte imunitatea organismului la infecţii respiratorii.