• Pasagerii au șanse de două, trei ori mai mari să se infecteze cu Omicron în timpul unui zbor.
  • Clasa business este probabil mai sigură decât cea economică, spune consilierul IATA.
  • O nouă tulpină domină piețele majore în perioada sărbătorilor.

Pasagerii aeronavelor au șanse de două ori, trei ori mai mari de a se infecta cu nouă variantă Omicron a coronavirusului în timpul unui zbor, potrivit consilierului medical de top al companiilor aeriene din lume.

Avertismentul vine în timp ce numărul de zboruri a crescut pentru perioada sărbătorilor de iarnă și pe măsură ce Omicron devine tulpina dominantă la nivel Mondial.

În SUA, noua tulpină acum reprezintă mai mult de 70% din cazurile noi înregistrate zilnic.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Clasa business poate fi mai sigură decât cea economică unde numărul de călători este mai mare.

Pasagerii ar trebui să evite contactul apropiat cu ceilalți pasageri și să evite agingerea frecventă a suprafețelor aeronavei. Mai mult, pasagerii care stau unul lângă celălalt trebuie să poarte mască.

Powell, fost ofițer medical la Air New Zealand Ltd., a vorbit pentru Bloomberg despre zborurile în timpul pandemiei.

Care sunt riscurile de infectare în timpul unui zbor?

Oricare ar fi riscul cu Delta, ar trebui să ne gândim că riscul va fi de două până la trei ori mai mare cu omicron, la fel cum se întâmplă și în alte spații. Și oricât de scăzut ar fi acest risc, trebuie să ne gândim că în timpul călătoriilor cu avionul, acesta crește considerabil.

Ce ar trebui să facă pasagerii pentru a minimiza riscurile?

Să evite atingerea suprafețelor, să aibă o igienă corectă a mâinilor, să poate mască, să respecte regulile de distanțare socială și să evite contactul față în față cu celelalte persoane din avion. De asemenea, trebuie să evite cât de mult posibil, serviciile de masă și băutuă, pentru că atunci sunt nevoiți să dea masca jos.

Dar ce facem cu masca la ora mesei?

Pentru un zbor de două ore, este destul de ușor să spui: „Păstrează-ți masca tot timpul”. Dar dacă vorbim de un zbor de 10 ore, devine destul de dificil să le ceri oamenilor să nu mănânce și să bea.

În termeni simpli, două persoane care poartă mască au un grad minim de transmisibilitate de la una la cealaltă. Însî, dacă unul dintre cei doi își scoate masca, atunci acea persoană are un risc mai mare de a transmite și de a primi. Dar dacă amândoi vă dați jos masca, atunci evident, nu există nicio barieră și vă puteți transmite liber virusul unul celuilalt.

Ar fi mai sigur să nu zbori deloc?

Cea mai mare protecție pe care ți-o poți oferi este să fii vaccinat. Protecția pe care ți-o oferă masca este foarte mică, comparativ cu cea a vaccinului sau de a lua decizia să nu zbori deloc. Trebuie să fii imunizat complet pentru a te proteja împotriva Omicron. Dacă două doze de vaccin te protejează împotriva Delta, față de noua variantă, eficiența scade, prin urmare este nevoie de o doză în plus. Cel puțin asta reiese din ultimele studii efectuate.

Dacă există un caz de Omicron la bord, cât de sigură este călătoria pentru ceilalți pasageri?

Este un spațiu închis, dar fluxul de aer este foarte mare, prin urmare riscul este invers proporțional. Un pub irlanez cu un aer condiționat poziționat în colt prezintă un risc mai mare.

Dar cu toate acestea, orice zbor pe care îl faceți implică și aeroporturi, care sunt mai puțin controlate. Deci, există riscuri acolo. Ce poti face? Vaccinarea, testarea, purtarea măștii, distanțare. Sunt măștile chirurgicale mai bune decât măștile din pânză? Da, probabil. În medie, cu 10-20%.

Cele mai multe dintre cazurile documentate de răspândire în timpul zborurilor au avut loc în martie 2020 – înainte de a exista testarea, înainte de a avea măști, înainte de a fi organizate procedurile de îmbarcare, înainte de a exista un grad ridicat de conștientizare a pasagerilor.

Echipajul de cabină ar trebui să poarte îmbrăcăminte de protecție complete?

Consider că nu. Nu a existat prea multă transmitere de la pasager la echipaj pe tot parcursul pandemiei de Covid. Au fost unele, dar vorbim de cifre foarte, foarte mici.

Dar copiii? Cum ar trebui să le gestioneze familiile zborurile cu cei mici?

Riscul de îmbolnăvire severă pentru copiii mici în timpul călătoriilor este scăzut. Însă, în ceea ce privește varianta Omicron,  este o întrebare fără răspuns. Chiar și așa, riscul nu este atât de mare pentru ei. Este dificil să-i faci să țină masca pe față pentru atâtea ore, prin urmare pot și ei să dea virusul mai departe. Cu cât sunt mai mici, cu atât va fi mai greu.