OMS a deschis o anchetă în Seychelles, după ce mai multe persoane vaccinate cu ambele doze s-au infectat cu SARS-CoV-2

Organizația Mondială a Sănătății a declarat marți că a deschis o anchetă după ce Ministerul Sănătății din Seychelles a anunțat că mai mult de o treime dintre persoanele care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 săptămâna trecută erau complet vaccinate, relatează Reuters.

Atât autoritățile sanitare, cât și OMS au subliniat faptul că majoritatea celor care s-au infectat cu SARS-CoV-2 nu era vaccinată sau primise doar o singură doză. Dintre persoanele care au decedat din cauza virusului niciuna nu era complet vaccinată, iar aproape toți cei care au avut nevoie de tratament, având forme severe, erau nevaccinați.

OMS a spus că urmărește îndeaproape situația din țara aflată în Oceanul Indian. „Echipele noastre continuă să revizuiască datele, să evalueze progresul şi să înţeleagă tendinţele”, a anunţat un purtător de cuvânt al OMS.

Media cazurilor înregistrat în ultimele șapte zile a crescut de la 120 pe 30 aprilie la 314 pe 8 mai, a declarat Ministerul Sănătății. Aproape două treimi din persoanele testate pozitiv au intrat în contact cu o persoană infectată.

Aproximativ 37% dintre cei care au fost testați pozitiv au primit ambele doze de vaccin. Până în prezent, 57% dintre cei care au fost complet vaccinați au primit serul de la producătorul din China Sinopharm, în timp ce 43% au primit serul produs de AstraZeneca. Aproape 60% din populația țării s-a vaccinat cu ambele doze, conform OMS.

Numărul total de cazuri confirmate în Seychelles de la începutul pandemiei este de aproape 8.200. Cazurile au scăzut ușor din 7 mai până în 8 mai, se arată în datele furnizate de Ministerul Sănătății, dar autoritățile susțin că „rata de transmitere rămâne ridicată și este îngrijorătoare”. Seychelles are o populație mai mică de 100.000 de persoane.

Exit mobile version