OMS nu recomandă Remdesivir pentru bolnavii de Covid. Nu există dovezi că funcţionează

Remdesivir, unul dintre medicamentele pe care Donald Trump le-a luat atunci când a avut Covid, nu ar trebui să fie utilizat în spitale, recomandă OMS, potrivit The Guardian.

Preşedintele în funcţie din Statele Unite a fost un susţinător fanatic al Remdesivirului, până în punctul în care a declarat că va cumpăra tot stocul din lume pentru a îl distribui cetăţenilor americani. Reprezentaţii OMS spun însă că ar fi mai bine ca pacienţii cu Covid să nu îl ia.

În urma unor teste efectuate în mai multe ţări, în care pacienţi aleatorii primeau mai multe medicamente, printre care şi Remdesivir, s-a demonstrat că cei care lua medicamentul promovat de Trump nu aveau şanse mai mari de supravieţuire faţă de cei care nu l-au luat.

Remdesivirul are şi alte probleme. Medicamentul produs de compania americană Gilead este foarte scump şi se administrează intravenos. Potrivit OMS, cei mai mulţi pacienţi nu preferă tratamentul intravenos cu Remdesivir, din cauza efectelor benefice foarte mici, dacă acestea într-adevăr există.

Medicamentul experimental a creat mari speranţe că ar putea fi extrem de folositor în lupta cu Covid. În Statele Unite a fost aprobat de urgenţă, dar şi alte ţări recomandau folosirea lui. Tratamentul cu Remdesivir a fost folosit inclusiv în România.

Exit mobile version