Orașul de unde a pornit pandemia ar fi ascuns numărul real de cazuri Covid: „Situația era de 10 ori mai gravă”

Aproape o jumatate de milion de oameni din Wuhan s-ar fi infectat cu noul coronavirus, în primăvară. Potrivit unui studiu realizat de autorităţile de sănătate publică din China, numărul este de 10 ori mai mare față de cifrele oficiale anunțate de autorități, scrie CNN.

 Conform unei anchete realizată în luna aprilie de centrul pentru controlul şi prevenţia bolilor din China, cercetătorii au descoperit că 4,43% dintre cei testaţi au dezvoltat anticorpi care pot lupta cu agentul patogen care cauzează Covid-19. Prin urmare, acest lucru sugerează că au fost infectaţi deja în trecut.

O astfel de rată de infectare sugerează că dintre cei 11 milioane de oameni din Wuhan, circa 500.000 au fost deja infectaţi, de 10 ori mai mult în comparaţie cu cele 50.000 de cazuri raportate de autorităţi până la mijlocul lunii aprilie, când a fost derulată ancheta.

La studiu au participat 34.000 de persoane din populația generală din Wuhan.

Până duminică, Wuhan a raportat un total de 50.354 de cazuri confirmate de Covid-19, potrivit Comisiei municipale de Sănătate din Wuhan.

Studiul a avut ca scop estimarea amplorii reale la care s-a extins o pandemie.

Exit mobile version