- Cercetătorii germani au avut rezultate miraculoase în obținerea unei proteine care reduce paralizia la șoarecii de laborator
- Tratamentul constă într-o injecție făcută la nivelul cerebral pentru stimularea nervoasă
- După tratament șoriceii au reușit să meargă la două, trei săptămâni
- Cercetătorii speră ca tratamentul să poate fi folosit în viitor și pe alte specii, cât și la oameni
Există o rază de speranță pentru toți cei ce suferă de diverse forme de pareză sau paralizie. Cercetătorii de la Universitatea Ruhr din Germania au reușit să obțină un rezultat aproape miraculous: au ameliorat paralizia unor șoareci. Ba chiar au reușit să-i facă să meargă din nou.
Oamenii de știință germani au reușit să stimuleze celulele nervoase la șoareci printr-o proteină care este transportată direct în creier. În acest fel s-au produs reacții la nivelul celulelor nervoase ale micilor animale. Rozătoarele care au primit tratamentul au început să meargă după două până la trei săptămâni.
Cercetătorii de la Universitatea Ruhr speră ca tratamentul aplicat pe șoareci să poată fi folosit în viitor și pe alte specii, cum ar fi primate sau mamifere. Într-un viitor ceva mai îndepărtat, specialiștii speră ca acest tip de tratament să poată fi testat și pe oameni și să amelioreze leziunile coloanei vertebrale cauzate deseori de accidente în trafic sau sport.