Patru transplanturi au fost făcute la Iași în condiții speciale, din cauza Covid-19

Se fac în continuare transplanturi în România, chiar dacă ne confruntăm cu o epidemie.

Cele mai recente astfel de operații au fost făcute la Iași, unde patru bărbați care n-ar fi supraviețuit fără dializă au primit șansa la o viață normală.

Unul dintre donatori e un bărbat de 38 de ani, din Oradea, care era în moarte clinică. Soția lui a avut o mărturie impresionantă: „Nu doresc nimănui să simtă durerea pe care o am acum în suflet. Singura mângâiere este să îi respect dorinţa lui de a fi donator de organe. Suntem de 17 ani împreună. El a fost lumina vieţii mele, eu am fost raţiunea lui de a trăi”.

Despre măsurile suplimentare luate, din cauza coronavirusului, a vorbit Adrian Covic, coordonatorul Centrului Regional de Transplant Renal Iaşi: „Toţi au trebuit să fie testaţi, pentru a fi COVID negativ, toţi au fost testaţi pentru a fi compatibili, toţi au trebuit să fie investigaţi în urgenţă, în multiple planuri, fără să intersecteze trasee, fără să existe risc de compromitere virusologică sau imunologică”.

Toți cei patru pacienți care au trecut printr-un transplant renal se simt bine.

Exit mobile version