• În prezent, masca de protecție este obligatorie în toate spațiile. Atât închise, cât și deschise.
  • Totuși, una dintre excepțiile de la obligativitatea purtării măștii este situația în care o persoană suferă de boli care nu permit oxigenarea corespunzătoare.
  • Aceste persoane au nevoie de o adeverință care să demonstreze existența afecțiunilor. Adeverința este eliberată de medicul de la medicina muncii.

Legislația spune că adeverința trebuie să fie emisă de medicul de la medicina muncii, nu de medicul de familie, conform avocatnet.ro.

Ordinul comun al Ministerului Sănătății și cel al Afacerilor Interne nr. 874/81/2020 spune că masca trebuie să fie purtată pe „toată durata prezenței în aceste spații”, dar există și excepții:

  • Angajatul este singur în birou;
  • Persoana în cauză desfășoară activități fizice intenze sau lucrează în condiții de muncă cu temperaturi ridicate, umiditate scăzută sau alte situații solicitante;
  • Prezentatorii de televiziune și invitații, numai dacă există o distanță de trei metri în aceștia;
  • Cei care vorbesc în public, în spații interioare – condiția de respectare a distanței de trei metri între persoane rămâne valabilă și în acest caz;
  • Copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.

Sancțiunile pentru nepurtarea măștii

Legea 55/2020 spune că amenzile sunt cuprinse între 500 și 2.500 de lei.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Excepția de la portul măștii se face în funcție de evaluarea riscului a medicului de la medicina muncii.