- Peste 210.000 de doze de vaccin Moderna sosesc în România, iar transportul este asigurat de firma producătoare, informează, miercuri, CNCAV.
- Potrivit Comitetului Național de Coordonare a Activității privind Vaccinarea (CNCAV), noua tranșă de vaccin de la compania Moderna sosește în țară joi.
Este vorba despre o tranșă de 210.204 doze de vaccin. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în București pe cale terestră.
Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național.
Până în prezent, 2.040.400 de doze Moderna au fost recepționate, iar 730.962 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.
În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziție de firma producătoare, sens în care, periodic, țara noastră primește tranșele de vaccin necesare imunizării populației.