• Compania Pfizer-BioNTech este prima care vine cu un vaccin autorizat, de data aceasta, adaptat pentru copii.
  • Au trecut aproape doi ani de pandemie și unul de când luptăm împotriva ei cu ajutorul vaccinului.
  • În spatele acestui vaccin se află doi cercetători din Germania, de origine turcă: Ugur Sahin și Ozlem Tureci, care și-au propus să creeze, într-un timp record, un vaccin împotriva virusului.

Începând de astăzi, 26 ianuarie, începe vaccinarea copiilor între 5 și 11 ani. Compania Pfizer-BioNTech este prima care vine cu un vaccin autorizat, adaptat pentru imunizarea copiilor. Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a aprobat, în luna noiembrie 2021, utilizarea vaccinului Pfizer-BioNTech pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, la doar câteva luni distanță de la avizul favorabil acordat pentru administrarea aceluiași vaccin copiilor peste 12 ani.

Vaccinurile anti-COVID au început să apară în urmă cu un an. Până ca acestea să fie autorizate, a fost o luptă acerbă între giganții farmaceutici din întreaga lume. Vaccinul anti-COVID a fost o miză mare pentru toți, iar cei de la Pfizer-BioNTech au fost primii care au venit cu un vaccin autorizat. Apoi, au urmat cele de la Moderna, Astrazeneca și Johnson & Johnson.

În spatele acestui vaccin se află doi cercetători din Germania de origine turcă: Ugur Sahin și Ozlem Tureci, care și-au propus să creeze, într-un timp record, un vaccin împotriva coronavirusului. Dezvoltarea unui vaccin durează între opt și zece ani, însă, de data aceasta, cercetătorii din Mainz au reușit în mai puțin de un an să aducă vaccinul lor în faza de aprobare în Statele Unite.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Ugur mi-a spus că au început să lucreze chiar atunci când chinezii au publicat genomul virusului. Au început să adune componentele vaccinului și m-a întrebat, Kathrin, ai fi interesată?”, spune Kathrin Jansen, Șef pentru cercetare și dezvoltare a vaccinului la Pfizer.

Marele anunț a fost făcut de către Pfizer, însă pentru cercetătorii, Ugur Sahin și Ozlem Tureci, vaccinul anti-COVID a fost un vis devenit realitate. Cu fiecare val și tulpină apărută, cei de la Pfizer-BioNTech și-au dat seama că nu este suficientă doar imunizarea populației adulte. Astfel, au început studiile și pentru vaccinarea copiilor.

Vaccinarea copiilor

Autorizarea vaccinului pentru copiii mai mari de 5 ani s-a bazat pe un studiu care a implicat 2.000 de copii și care a demonstrat că serul a fost eficient în proporție de 90,7% în prevenirea formelor simptomatice de COVID-19. Marisol și Alejandra, surori gemene în vârstă de 9 ani, au fost printre primii copii vaccinați în cadrul studiului Pfizer.

„A fost palpitant, dar și puțin stresant și înfricoșător pentru prima dată, dar este foarte ușor dacă stai liniștit în timpul vaccinului. Va fi simplu și totul va merge bine”, a spus una dintre fetele vaccinate.

De astăzi, începe, în România, vaccinarea copiilor din categoria de vârstă 5-11 ani. În total, au fost puse la dispoziție 220 de centre pediatrice. Programarea se poate face în centrele de vaccinare regăsite în platforma națională cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau a tutorilor legali.

Vaccinarea se poate realiza și fără o programare prealabilă, prin prezentarea directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice.