• Pfizer începe să testeze vaccinul pentru copiii sub 12 ani cu o doză mai mică decât cea folosită pentru adulți
  • Producătorul de medicamente a anunțat că va începe să testeze vaccinul și la sugarii de până în 6 luni
  • Vaccinul Pfizer-BioNTech a fost autorizat în mai pentru utilizare la copiii de la 12 la 15 ani

Vaccinurile împotriva COVID-19 ar putea fi disponibile în toamnă pentru copiii din SUA cu vârste până la 6 luni, spun producătorii de medicamente, conform The New York Times. Pfizer și Moderna testează vaccinurile pentru copiii sub 12 ani și se așteaptă să aibă rezultate studiilor până în septembrie.

În comparație cu adulții, copiii sunt mult mai puțin susceptibili de a dezvolta forme severe ale bolii. Aproape patru milioane de copii din Statele Unite au fost testați pozitiv de la începutul pandemiei, potrivit Academiei Americane de Pediatrie.

Medicii continuă să descopere cazuri rare de sindrom inflamator multisistemic la copii, o afecțiune asociată cu boala COVID-19 care poate afecta mai multe organe, inclusiv inima. Copiii vaccinați ar trebui să contribuie în la limitarea virusului prin scăderea răspândirii acestuia în comunități.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Pfizer a anunțat marți că se testează vaccinul la copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani. În următoarele săptămâni, va începe testarea vaccinului la sugarii de până la șase luni.

Compania speră să aplice la Food and Drug Administration (FDA), instituția responsabilă cu aprobarea medicamentelor în SUA, în septembrie pentru autorizarea de urgență a vaccinului pentru copiii cu vârste între 5 și 11 ani. Rezultatele pentru cei cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani ar putea fi disponibile la scurt timp după aceea, a declarat Kit Longley, un purtător de cuvânt al Pfizer. Rezultatele studiului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 2 ani ar putea fi disponibile în octombrie sau noiembrie.

Vaccinul Pfizer-BioNTech a fost autorizat în mai pentru utilizare la copiii de la 12 la 15 ani.

În urma datelor dintr-un studiu anterior, Pfizer va administra două doze de câte 10 micrograme fiecare – o treime din doza administrată adolescenților și adulților – copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani și două doze de câte trei micrograme fiecare copiilor 6 luni până la 5 ani.

La studiu vor participa aproximativ 4.500 de copii în peste 90 de grupe de testare din Statele Unite, Finlanda, Polonia și Spania.