- Timpul pe care cei vaccinați trebuie să îl aștepte până să poată dona sânge depinde de tipul vaccinului pe care l-au primit
- Singurele persoane care trebuie să aștepte o anumită perioadă până să doneze sânge sunt cele care au primit un vaccin cu virus viu atenuat
- Nu există probleme în privința donării de sânge pentru cei care primesc un vaccin anti-COVID-19 autorizat de Organizația Mondială a Sănătății
În majoritatea cazurilor persoanele vaccinate împotriva COVID nu trebuie să aștepte înainte de a dona sânge, însă există unele situații neprevăzute. NBC Boston prezintă recomandările experților în acest sens.
Advertisment
Spitalele din SUA se confruntă cu o lipsă acută de sânge din cauza pandemiei. În această perioadă, de la declanșarea pandemiei, oamenii au continuat să aibă nevoie de sânge pentru operații, tratamente, transplanturi și alte situații de natură medicală, care pun viața în pericol.
„Ultimele 14 luni au fost destul de provocatoare” pentru cei responsabili de menținerea unui aport adecvat de sânge pentru pacienții în nevoie, a declarat Kim Cronin, managerul serviciilor pentru donatori de la Spitalul General din Massachusetts. „Sângele continuă să fie necesar în fiecare zi”, a mai spus acesta.
Recomandări
Crucea Roșie din SUA face un apel stringent pentru donarea de sânge și trombocite, întrucât pe parcursul verii și al toamnei prevede o criză în acest sens, în spitale.
„Sângele este un produs perisabil și aprovizionarea trebuie să fie reîmprospătată în mod constant, astfel încât spitalele să aibă întotdeauna și la timp cantitățile de care au nevoie”, a spus Holly Grant, directorul Crucii Roșii din Massachusetts.
Produsele din sânge au o durată scurtă de valabilitate – trombocitele expiră la cinci zile după ce au fost donate, iar eritrocitele au o durabilitate de 45 de zile.
Pentru cei care primesc un vaccin anti-COVID-19 autorizat de OMS nu există probleme în privința donării de sânge
Majoritatea persoanelor vaccinate pot dona sânge și trombocite fără să aștepte o anumită perioadă după ce s-au vaccinat, atât timp cât nu prezintă simptome și se simt bine în acel moment. Pentru a se stabili dacă sunt eligibili, donatorilor de sânge li se va cere numele producătorului vaccinului pe care l-au primit.
Pentru donatorii de sânge eligibili în mod obișnuit, care primesc cele mai cunoscute vaccinuri, precum cele fabricate de Moderna, Pfizer, Johnson & Johnson, AstraZeneca și Novavax, nu există nicio recomandare de a aștepta înainte de a dona sânge.
Persoanele care primesc un vaccin cu virus viu atenuat trebui să aștepte 14 zile, potrivit dr. Gabriela Andujar Vazquez, director medical al programului de vaccinare COVID-19 de la Centrul Medical Tufts.
Astfel, nu există probleme în privința donării de sânge pentru cei care primesc un vaccin anti-COVID-19 autorizat de Organizația Mondială a Sănătății, a precizat Andujar Vazquez, întrucât niciunul dintre acestea nu este pe bază de virus viu.