Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti trage un semnal de alarmă: „Trebuie deblocate posturile în sistemul medical românesc!“

- Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti atrage atenţia asupra nevoii acute de medici din sistemul medical românesc
- Prof. Dr. Cătălina Poiană: Trebuie să se susţină examenul de medic specialist în septembrie, în context pandemic acest lucru nu a fost posibil în martie
- Prof. Poiană: După susţinerea examenului de medic specialist trebuie să se deblocheze concursurile pe post în spitalele cu personal deficitar
- Cea mai mare nevoie de specialişti este acum la ATI, medicină de urgenţă, boli infecţioase, epidemiologie, pneumologie
Prof. Dr. Cătălina Poiană, preşedintele Colegiului Medicilor din Bucureşti, atrage atenţia asupra nevoii acute de medici pe diverse specialităţi medicale în sistemul de sănătate. El spune că anul acesta, în contextul pandemiei, examenul pentru obţinerea titlului de medic specialist din martie nu s-a putut susţine.
Acest lucru este esenţial mai ales în contextul lipsei de personal medical din multe unităţi medicale din ţară. Dreptul de liberă practică în ţara noastră se acordă după susţinerea examenului de medic specialist. Medicul rezident are, până în acest punct, drept de practică supravegheat, spune Dr.Poiană.
Este mare nevoie şi de completarea schemelor cu medici acolo unde personalul este deficitar, spun reprezentanţii Biroului Executiv al Colegiului Medicilor Bucureşti.
„În primul rând trebuie să se susţină examenul de medic specialist în septembrie. Considerăm că o primă soluţie rapidă pentru rezolvarea gravei crize de resursă umană din sănătate este ca imediat după examenul de medic specialist să se deblocheze concursurile pe post în spitalele şi unităţile sanitare unde medicii sunt deficitari, în primul rând în specialităţi ca ATI, medicină de urgenţă, boli infecţioase, epidemiologie, pneumologie, pediatrie, medicină de laborator”, spune Prof. Dr. Poiană.
Trebuie spus că în jur de 700 de medici rezidenţi care au terminat perioada de rezidenţiat nu au apucat să susţină examenul de specialitate din 19 martie. Aceşti medici nu pot susţine concursuri la stat şi nici la privat, nu au drept de parafă. Această resursă umană este acum vitală pentru sistemul de sănătate, însă nu poate fi folosită.
Dr. Poiană avertizează cu privire la faptul că ne aşteaptă o perioadă foarte grea din toamnă, când sezonul gripal se va suprapune peste epidemia de Covid, ceea ce va însemna şi mai multe resurse umane angrenate în spitale.
- Marea Britanie va interzice accesul copiilor sub 16 ani la rețelele sociale și va impune restricții pentru platformele de gaming și livestreaming, anunță Starmer
- Ce înseamnă când o cotă scade brusc?
- Ursula von der Leyen salută acordul dintre SUA și Iran. Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben Gvir, a criticat înțelegerea: „Noi nu suntem parte la acest acord”
- Inflaţia ucide economia: În mai, inflaţia anuală s-a apropiat de 11%. Energia electrică: plus 55%; benzina: plus 30%; motorina: plus 36%; consum, aprilie: – 5,4%
- Guvernul şi FEI au terminat de împărțit bugetul din PNRR pentru fonduri de PE şi VC: 60 de fonduri au aplicat, dar 20 primesc banii, în total 380 milioane de euro