Președintele Colegiului Medicilor: Un lockdown trebuia să se întâmple deja

daniel coriu vorbeste la microfon

„Nu mai avem de făcut decât să încercăm să mai salvăm oamenii. Eu acum nu văd altă soluție decât un lockdown urgent. Trebuie oprită activitatea și vaccinată populația. Fiecare om din această țară trebuie să înțeleagă că este în pericol. Fiecare dintre noi trebuie să încerce măcar să convingă pe cineva din jur să se vaccineze”, a declarat prof.dr. Daniel Coriu pentru Ziare.com.

Întrebat despre când ar fi oportun un astfel de lockdown, medicul a precizat: „trebuia să se întâmple deja”.

„Am intrat într-un șir de erori încă din vară când ne relaxam. Noi trebuia să luăm atunci măsurile pe care ei vor să le ia, cum este pașaportul verde. Acum sunt în fază tardivă. Vom depăși și valul 4 însă cu ce preț? Vor muri foarte mulți oameni. Este dureros că marea majoritatea puteau fi prevenite prin această vaccinare”, a mai spus președintele Colegiului Medicilor.

Exit mobile version