• Quebec a raportat marți primul deces din Canada al unei persoane vaccinate cu AstraZeneca
  • Femeia a murit din cauza cheagurilor de sânge

O femeie de 54 de ani a murit în Quebec după ce a primit vaccinul anti-Covid al AstraZeneca, primul caz raportat în Canada, a anunțat marți premierul din Quebec, François Legault. „Sunt trist să aflu că o femeie sănătoasă de 54 de ani (…) a murit pentru că a fost vaccinată. Este greu de suportat“, a spus el la o conferință de presă.

Femeia, a cărei identitate nu a fost dezvăluită, „a murit de tromboză cerebrală în urma vaccinării cu AstraZeneca“, a spus dr. Horacio Arruda, directorul sănătății publice din Quebec, scrie Reuters.

Ea a primit tratament medical, care, din păcate, „nu a funcționat“, a spus el. „Știam că există complicații grave, una din 100.000 (de doze administrate – n.r.), dar trebuie să ne amintim că, până în prezent, am avut peste 400.000 de persoane care au fost vaccinate cu AstraZenec”, a declarat ministrul Sănătății din Quebec, Christian Dubé.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Canada a raportat cel puțin cinci cazuri de cheaguri de sânge în urma vaccinării cu AstraZeneca, dar oficialii din domeniul sănătății publice mențin afirmatia ca beneficiile depășesc riscurile potențiale.

Horacio Arruda: Moartea pacientului din cauza trombozei nu va schimba strategia de vaccinare a provinciei

Directorul de sănătate publică din Quebec, Horacio Arruda, a declarat reporterilor că moartea pacientului din cauza trombozei nu va schimba strategia de vaccinare a provinciei.

Complicația rară, pe care autoritățile de reglementare o numesc Trombocitopenie imunitară protrombotică indusă de vaccin, implică cheaguri de sânge însoțite de un număr scăzut de trombocite, celule din sânge care ajută la coagulare.

Dintre primele cazuri ale afecțiunii extrem de rare identificate la cei care au primit vaccinul AstraZeneca în Europa, 40% au murit. Ministerul Sănătății din Canada a declarat că riscul asociat cu această afecțiune va scădea probabil odată cu creșterea gradului de conștientizare și a tratamentului timpuriu, iar utilizarea vaccinului în mare parte din Europa și din alte părți a fost reluată după o revizuire.

Quebec a vaccinat aproximativ 400.000 de persoane cu AstraZeneca

Ministrul Sănătății din Quebec, Christian Dubé, a declarat că provincia a vaccinat aproximativ 400.000 de persoane cu AstraZeneca.

„Este un risc calculat, dar, evident, când ne gândim la această femeie, familia ei, la cei apropiați … este greu“, a declarat premierul din Quebec, François Legault, despre pacientă.

AstraZeneca Canada a spus într-o declarație că este la curent cu ancheta asupra morții și că „nu este potrivit ca noi să comentăm în continuare cazuri individuale specifice“.

Confruntate cu un al treilea val al virusului, mai multe provincii canadiene, inclusiv cea mai populată provincie din țară, Ontario, au început recent să ofere vaccinul AstraZeneca persoanelor cu vârsta de peste 40 de ani.

Quebec, unde cazurile de coronavirus au scăzut recent, permite ca vaccinul să fie utilizat persoanelor cu vârsta de 45 de ani și peste.