Primul studiu de secvenţiere pentru Omicron în 19 oraşe din România. Ce au descoperit cercetătorii

Laborator de analize

Laborator de analize

A fost realizat primul studiu pe bază de secvenţiere pentru varianţa Omicron în România, iar pe baza probelor selectate din 19 oraşe, MedLife spune că nu a fost identificată noua tulpină africană pe teritoriul României.

MedLife transmite că probele analizate în această etapă a studiului conţin în proporţie majoritară tulpina Delta a coronavirusului.

Specialiştii anunţă că nu există o tulpină românească a coronvirusului şi că este nevoie să ne informăm din surse sigure cu privire la apariţia unor aşa zise noi tulpini de origine locală.

De asemenea, pe lotul analizat nu au fost identificate cazuri cu varianta Delta Plus, detectată de curând în România, detaliu care întăreşte faptul că această variantă nu are forţă să se răspândească pe teritoriul ţării.

MedLife va continua secvenţierea săptămânală a genomului virusului SARS-CoV-2 în vederea identificării noii tulpini Omicron pe teritoriul României.

„În contextul apariţiei tulpinii Omicron la nivel mondial, MedLife a reluat procesul de secvenţiere a genomului SARS-CoV-2 şi anunţă primele rezultate obţinute în urma analizării unui lot de 156 de probe. Acestea au fost selectate aleatoriu de către medicii MedLife, fiind recoltate de la pacienţi care provin din 19 oraşe ale ţării (Alexandria, Bacău, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Ialomiţa, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Slobozia, Târgovişte, Timişoara). Potrivit raportului MedLife, probele analizate conţin în proporţie majoritară tulpina Delta a coronavirusului, nefiind identificată o variantă românească a coronavirusului sau prezenţa noii tulpini Omicron pe teritoriul României”, transmite MedLife.

„În ultima perioadă s-a tot adus în discuţie posibilitatea apariţiei unei tulpini româneşti a virusului SARS-CoV-2, însă rezultatele procesului de secvenţiere confirmă că nu există o astfel de tulpină în acest moment. În continuare, varianta Delta este responsabilă de majoritatea cazurilor de infecţie COVID-19 de pe teritoriul ţării noastre şi până acum, nu am identificat alte tulpini ale virusului care să determine îngrijorare, ceea ce înseamnă că vaccinurile actuale sunt în continuare o soluţie eficientă de protecţie împotriva formelor grave de boală. În ceea ce priveşte noua tulpina Omicron, care începe să fie prezentă în tot mai multe ţări din lume, datele analizate pe baza probelor secvenţiate de laboratorul nostru ne indică faptul că, deocamdată, aceasta variantă nu a ajuns pe teritoriul României. Conform datelor publicate de OMS, această tulpină are mai multe mutaţii faţă de varianta Delta la nivelul genei S, fără a fi cunoscute, pentru moment, caracteristicile diferenţiatoare şi impactul asupra eficienţei vaccinurilor”, a declarat biologul Dumitru Jardan, doctor în ştiinţe medicale, coordonator ştiinţific al studiului.

„Datele preliminare arată că tulpina Omicron este mai contagioasă decât tulpina Delta. În acelaşi timp, experţii spun că eficienţa vaccinurilor ar putea fi mai scăzută faţă de această tulpină, context în care va fi nevoie de o amplificare a eforturilor pentru detectarea timpurie şi izolarea cazurilor cu noua tulpină din Africa de Sud. Aplicarea unei strategii corespunzătoare de secvenţiere şi de izolare a cazurilor ar putea contribui la oprirea răspândirii noi tulpini sau cel puţin la întârzierea apariţei unui nou val al pandemiei”, a mai precizat dr. Dumitru Jardan.

Adiţional, echipa de specialişti MedLife anunţă că 11 dintre probele analizate pe acest lot, respectiv 7%, conţin varianta AY.4.2., o derivată a tulpinii Delta, intens urmărită de experţii internaţionali după ce s-a observat o creştere a numărului de infecţii COVID-19 în Marea Britanie. Cu toate acestea, conform unui studiu realizat de Imperial College London , publicat la jumătatea lunii noiembrie, deşi subvarianta Delta AY.4.2. pare să fie ceva mai transmisibilă decât varianta iniţială, nu s-a dovedit că ar putea provoca forme mai severe de boală sau că ar diminua eficienţa vaccinurilor.

Secvenţierea genomică va continua pentru a urmări evoluţia noilor tulpini care circulă pe teritoriul României.

„MedLife a urmărit evoluţia tulpinii Alpha (britanice) de la momentul în care nu era nici măcar un caz de infectare cu această variantă pe teritoriul României până când a ajuns varianta dominantă. De asemenea, primele cazuri cu tulpina Beta (sud-africană) de la noi din ţară au fost identificate în urma secvenţierilor făcute în laboratoarele noastre. În acest fel, ne-am arătat susţinerea faţă de autorităţile române, punând la dispoziţie toate datele obţinute şi oferind tot suportul necesar exclusiv din fonduri proprii ale companiei. În continuare ne vom concetra săptămânal pe secvenţierea genomică pentru a identifica noile tulpini şi a evalua o eventuală transmitere comunitară, aşa cum am făcut-o şi în cazul celorlalte tulpini. De altfel, ne-am pregătit cu capacităţi mari de căutare şi evaluare a cazurilor Omicron pentru a face screeneing prin metoda diferenţiată ” S gene target failure ‘ şi dacă autorităţile vor avea nevoie de ajutorul nostru în acest demers, avem toată disponibilitatea de a amplifica eforturile de screening, dublate desigur pentru siguranţă de secveţierea propriu-zisă. Credem cu tărie că aplicarea unei strategii coerente de secvenţiere şi izolare a cazurilor ar putea duce cel puţin la o întârziere a valului cinci sau la o diminuare a gradului de încărcare a secţiilor de ATI”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte & CEO MedLife Group.

Conform Centrului European pentru Controlul Epidemiilor până ieri erau confirmate 44 de cazuri Omicron în 11 ţări UE, toate fiind asimptomatice sau cu simptome uşoare. Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Portugalia, Spania şi Suedia au raportat cel puţin un caz confirmat de infectare cu noua variantă a coronavirusului, iar alte cazuri suspecte sunt investigate. În raport, Centrul European pentru Controlul Epidemiilor (ECDC) se mai arată că numărul de infectări ar putea fi mai mare, pe măsură ce autorităţile încă investighează o altă serie de cazuri probabile de infectare cu Omicron.

La nivel mondial, varianta Omicron a mai fost identificată în alte nouă ţări, pe lângă cele 11 din UE – Australia, Botswana, Canada, Hong Kong, Israel, Japonia, Africa de Sud, Elveţia şi Marea Britanie.

Luni, BioNTech a anunţat că a început să lucreze la un vaccin adaptat la noua tulpină, deşi la momentul actual nu există informaţii care să confirme că actualul vaccin nu mai este viabil. Marţi, şeful Moderna a spus însă că, până acum, cercetătorii înclină să creadă că va fi nevoie de un nou vaccin.

Exit mobile version