• Vaccinul nazal a fost dezvoltat în parteneriat cu Universitatea Washington St Louis, care l-a conceput și dezvoltat.
  • iNCOVACC este un vaccin cu vector de adenovirus recombinat cu o proteină spike SARS-CoV-2 stabilizată înainte de fuziune.
  • Vaccinul a primit aprobarea guvernului pentru a fi utilizat ca doză de rapel în programul de inoculare în masă la nivel național.

Primul vaccin nazal anti-COVID din India a fost lansat joi. INCOVACC a fost creat de o companie farmaceutică indiană, considerată lider de piață.

Primul vaccin nazal împotriva Covid-19, iNCOVACC, a fost lansat joi de ministrul Sănătății, Mansukh Mandaviya, și ministrul științei și tehnologiei, Jitendra Singh, transmite Times of India.

Producătorul vaccinului nazal este Bharat Biotech iar lansarea oficială s-a făcut cu ocazia Zilei Republicii.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Spray-urile, viitorul controlului pandemiei de COVID-19?

„Bharat Biotech International Limited (BBIL), lider global în inovarea vaccinurilor și dezvoltator de vaccinuri pentru boli infecțioase, a dedicat astăzi iNCOVACC (BBV154) națiunii, primul vaccin intranazal Covid din lume pentru seria primară și rapelul heterolog ”, se arată într-un comunicat al companiei farmaceutice.

foto – Business Today

Vaccinul a primit aprobarea guvernului pentru a fi utilizat ca doză de rapel în programul de inoculare în masă la nivel național.

iNCOVACC este un vaccin cu vector de adenovirus recombinat cu o proteină spike SARS-CoV-2 stabilizată înainte de fuziune. Acest vaccin candidat a fost evaluat în studii clinice de faze I, II și III cu succes.

iNCOVACC are o formulă specială pentru a permite administrarea intranazală prin picături nazale. Sistemul de administrare nazală a fost conceput și dezvoltat pentru a fi rentabil în țările cu venituri mici și medii, a precizat producătorul.