Medicul șef de la ATI Sibiu, Mihai Sava, vine cu explicații, după ce un fost angajat a acuzat că în această secție pacienții în stare gravă, cu COVID-19, sunt legați, sedați și mor sufocați.

Medicul șef al ATI Sibiu, Mihai Sava, a transmis, că legarea de pat, respectiv contenția mecanică a pacienților se practică în toate secțiile de terapie intensivă, fiind utilă pentru pacienții agitați până când se instalează efectul sedativelor administrate sau atunci când creșterea dozelor de sedative pot duce la instalarea unor reacții adverse amenințătoare de viață.

Un pacient agitat poate să se autolezeze prin smulgerea cateterelor, abordului venos sau chiar a sondei necesare ventilației mecanice. Pentru această practică există un protocol intern al SCJU Sibiu. Fotografiile publicate în presă evidențiază flictene la nivelul mâinii unui pacient, flictene care pot apărea în multiple situații chiar dacă acesta nu a fost contenționat mecanic. Contenția se realizează cu centuri de contemție, care sunt echipamente medicale speciale pentru această procedură!“, spune dr. Sava.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Potrivit acestuia, secției ATI Covid îi sunt alocați un medic specialist sau primar ATI, un medic rezident an mare (an IV-V) și doi medici rezidenți an mic (an I-III) pe perioada turei de dimineață.

Pe perioada gărzii pacienții sunt supravegheați de către medicul de gardă specialist sau primar, un medic rezident an mare și doi medici rezidenți an mic. Medicii alocați zonei roșii intră de două ori în decursul turei de dimineață (de 7 ore) cu o pauză de odihnă între cele două intervenții. În timpul acestor intervenții sunt consultați pacienții, se stabilește conduita terapeutică și se realizează tehnicile medicale care trebuie realizate de către un medic. Pe perioada gărzii medicii intră în zona roșie la fiecare internare care se face și de câte ori este nevoie dacă starea pacienților o necesită”, mai spune șeful ATI Sibiu.

Medicul șef precizează că permanent în zona roșie se găsesc asistente și infirmiere acestea putând solicita un medic în orice moment.

Comunicarea între zona roșie și zona verde se face prin intermediul telefonului mobil al secției cu care se pot transmite și fotografii ale constantelor măsurate de monitoare, aparate de ventilație mecanică, rezultate de laborator și investigații imagistice. Acuzațiile prin care se afirmă că decesele unor pacienți s-au datorat deficiențelor terapeutice, trebuie dovedite prin probe și analizate de către persoanele care înțeleg procedurile medicale de specialitate și nu prin prisma unor sesizări anonime. Sedarea în terapie intensivă se face doar la pacienții agitați pentru ca aceștia să nu-și inducă leziuni proprii. De asemenea sedarea are rol anxiolitic la această grupă de pacienți supuși unui stres psihic foarte mare. Sedarea se face cu doze cât mai mici, titrate, specifice fiecărui pacient, de medicație sedativă astfel ca acestea să nu inducă reacții adverse severe. La pacienții cu intubație orotraheală (IOT) sunt necesare nivele de sedare mult mai profunde pentru ca aceștia să poată tolera tehnicile de ventilație mecanică”, mai spune medicul Mihai Sava.

Medicul șef al ATI Sibiu, conf. dr. Mihai Sava, precizează că toți pacienții din zona roșie, care nu sunt intubați și ventilați mecanic dețin telefon mobil propriu cu care pot comunica cu aparținătorii, cu toate că aceste telefoane, prin câmpul electromagnetic, pot interacționa cu aparatura medicală și sunt interzise.

„S-a decis această măsură din empatie pentru pacienți și familia acestora. Pacienții intubați și ventilați mecanic sunt în imposibilitatea de a vorbi, posesia unui telefon mobil fiind inutilă. Pentru toți aparținătorii pacienților sunt oferite informații pe linia de telefonie fixă între orele 13-14 și 19-20 fie de către medicii alocați zonei roșii Covid, fie de către medicii de gardă”, a mai spus conf. dr. Mihai Sava.