Profesorul Rafila: „Aștept cu nerăbdare rezultatele de marți”. Ziua de azi, decisivă pentru aflarea trendului îmbolnăvirilor în România

Alexandru Rafila a declarat că ziua de marți, când se vor afla rezultatele testărilor de luni, o zi lucrătoare, ne va oferi o imagine de ansamblu privid rata imbolnăvirilor din România. Profesorul spune că abia în aceste zile se vor vedea efectele relaxării de după 15 mai și se poate evidenția un anume trend.

„Aparent stăm bine, pentru că cifrele din săptămâna precedentă au fost în scădere. Am ajuns de la 1.320 de cazuri, undeva în jur de 200 de cazuri. Dar de două zile înregistrăm valori puțin mai mari. E consecința activităților sociale mai intense începând cu data de 15 mai”, a spus Alexandru Rafila, la Digi24.

Profesorul a declarat că așteaptă cu nerăbdare ziua de marți pentru a confirma evoluția trendului în România privind noile cazuri.

„Aștept cu nerăbdare ziua de mâine (n.r.: azi, 26 mai), pentru că ziua de mâine ar trebui să ne confirme un anumit trend. Noi avem aceste valori puțin mai mari, în jur de 200, 210 cazuri pentru zilele de sâmbătă și de duminică, când se testează mai puțin, pentru că se trimit mai puține probe către laboratoare. Și atunci, mâine vom avea o cifră care să reflecte exact trendul, pentru că ziua de astăzi a fost o zi lucrătoare, probele provenind de la persoane suspecte – fie că discutăm de personal, fie de pacienți care au simptomatologie respiratorie. Acestea au fost lucrate azi și putem mâine să avem o concluzie mai bine conturată”, a adăugat Rafila.

Exit mobile version