PSD propune acordarea unui certificat verde temporar, la 10 zile de la prima doză

Ilustrație a certificatului COVID. Foto: Ro Vaccinare

Potrivit unui comunicat al PSD, Rafila și Cercel au fost invitaţi de ministrul interimar al Apărării, Nicolae Ciucă, iar la discuţii au mai participat ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, şi coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă.

În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe măsuri posibile de implementat pe termen scurt pentru îmbunătăţirea accesului pacienţilor COVID-19 la servicii ambulatorii şi medicaţie antivirală.

De asemenea, a fost subliniată necesitatea consilierii profesionale pentru medicii de familie, dar şi organizarea unor structuri de coordonare a asistenţei medicale spitaliceşti la nivel judeţean.

Specialiştii PSD au propus şi posibilitatea acordării temporare a certificatului verde în termen de 10 zile de la administrarea primei doze de vaccin, urmând ca după încheierea schemei complete de vaccinare acesta să devină definitiv.

„Întâlnirea de azi demonstrează responsabilitatea PSD de a sprijini activ efortul privind lupta împotriva pandemiei. Este nevoie ca toţi specialiştii în sănătate să se aşeze la aceeaşi masă şi să găsească cele mai bune soluţii pentru a trece împreună peste acest moment deosebit de greu”, a declarat profesorul Alexandru Rafila, deputat PSD.

Exit mobile version