• Psihologii avertizează că purtarea măștii va avea un impact îngrijorător asupra dezvoltării copiilor.
  • Aceștia nu ar mai fi capabili să înțeleagă limbajul nonverbal al persoanelor din jurul lor.
  • Copiii ar putea să-și dezvolte abilitățile de comunicare mult mai târziu.

Psihologii au avertizat că purtarea măștii poate influența dezvoltarea copiilor și abilitățile lor de comunicare, relatează BFM avec RMC.

Un editorial publicat luni în Le Figaro, semnat de un neuropsihiatru, Boris Cyrulnik, dar și alți psihologi, arată că ar putea fi un dezastru pentru copii dacă nu sunt luate măsuri în această privință.

Astfel, psihologii avertizează că cei mici nu și-ar mai dezvolta corect abilitățile de comunicare pentru că nu ar fi capabili să vadă mimica celor din jurul lor.

Recomandări

SECURITATE LA MAREA NEAGRĂ
RUȘII JEFUIESC ÎN KURSK
AȘA, XI?
FLORENȚA COMBATE TURISMUL
TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE
DIAVOLUL SE ÎMBRACĂ DE LA PRAGA

În plus, unii educatori și îngrijitori au confirmat că este foarte greu să ai grijă de un copil purtând mască, pentru că cel mic nu înțelege mesajele transmise prin intermediul comunicării nonverbale.

Mai mult, aceste lipsuri îi pot face pe cei mici să-și dezvolte capacitatea de a vorbi mai târziu decât ar trebui.