Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a explicat, vineri, într-o conferință de presă, motivul pentru care au fost raportați, inițial, nouă morți în urmă incendiului de la Spitalul de boli infecțioase din Constanța.

La început, s-a confirmat cifra de nouă persoane decedate, apoi au fost anunțate șapte. Când comunicăm date în dinamică se întâmplă astfel de lucruri. Ca să nu se întâmple asta ar trebui să nu spunem nimic. S-au calculcat de două ori cei doi pacienți care au murit în afara zonei spitalului. Ne cerem scuze pentru informația inițială. E bine că sunt șapte și nu nouă. Asta înseamnă date în dinamică”, a explicat medicul Raed Arafat, care a mers la fața locului incendiului.

Viorel Teliceanu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, susține că în urma incendiului de la spitalul constănțean au murit șapte persoane și nu nouă, așa cum au anunțat autoritățile anterior. Probabil, este o eroare de comunicare, consideră procurorul.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Arafat: Pacienții Spitalului de Boli Infecțioase Constanța rămân în județ. Nu sunt arși

Pacienții Spitalului de Boli Infecțioase Constanța rămân în județ, pentru că DSP avea identificate deja locuri pentru aceștia, spune secretarul de stat Raed Arafat. Printre pacienți nu sunt arși, dar unii sunt în stare gravă din cauza COVID.

În Spitalul de Boli Infecțioase Constanța erau peste 120 de pacienți internați, dintre care 10 la ATI.

Raed Arafat spune că pacienții evacuați nu trebuie duși în alte județe, deoarece DSP avea identificate deja locuri în care să fie transferați.

„Nu avem pacienți cu arsuri, în schimb sunt unii cazuri grave de COVID”, a afirmat secretarul de stat.