- Parlamentul European a adoptat, joi, raportul Matici, cu 378 de voturi „pentru”, 255 de voturi „împotrivă” și 32 de abțineri.
- Predrag Fred Matici, europarlamentar croat și inițiator al raportului, a spus că a primit mailuri amenințătoare, a fost comparat cu Hitler și a primit păpuși de fetuși la biroul său.
- Controversatul raport face referire la „situația sănătății și drepturilor sexuale și reproductive în UE, în cadrul sănătății femeilor”.
- Raportul solicită asigurarea accesului universal la avorturi sigure și legale în întreaga Uniune Europeană. El nu vizează schimbarea legislației și nu are caracter obligatoriu.
- Parlamentari şi eurodeputaţi români spun că adoptarea Raportului Matici reprezintă ceva „şocant, inadmisibil, monstruozitate specifică extremismului neo-marxist şi politicilor relativiste, anticreştine şi nihiliste”.
Raportul Matici arată că „sănătatea sexuală și reproductivă este o stare de bunăstare fizică, emoțională, mentală și socială în ceea ce privește toate aspectele legate de sexualitate și reproducere, nu doar absența disfuncției, a infirmității sau a mortalității”, iar „fiecare persoană are dreptul de a lua decizii cu privire la corpul său, fără discriminare, constrângere sau violență, și de a avea acces la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă care susțin acest drept și de a avea o abordare pozitivă față de sexualitate și reproducere, deoarece sexualitatea constituie o parte integrantă a existenței umane”.
De asemenea, prevede „servicii și îngrijiri de avort legale efectuate în condiții de siguranță, inclusiv tratarea complicațiilor apărute ca urmare a avorturilor nesigure; prevenirea și tratarea infectării cu HIV și a altor infecții cu transmitere sexuală; servicii care au ca scop detectarea, prevenirea și tratarea violenței sexuale și a violenței pe criterii de gen; prevenirea, depistarea și tratarea cancerului de reproducere, inclusiv a cancerului de col uterin și servicii de îngrijire a fertilității și tratarea fertilității”.
Potrivit Politico, raportul vizează în primul rând țări precum Malta și Polonia, care interzic sau restricționează accesul la avort și acuză unele guverne că au limitat sau revocat serviciile SDSR (sănătate și drepturi sexuale și reproductive) din cauza pandemiei de coronavirus.
Rapotul Matici: „În anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate”
Raportul provoacă și unele controverse în ceea ce privește faptul că „bărbații transgen și persoanele non-binare pot să rămână însărcinate”.
„Întrucât OMS definește infertilitatea ca fiind „o boală a aparatului genital definită prin incapacitatea de a obține o sarcină clinică după 12 luni sau mai mult de relații sexuale neprotejate în mod regulat”; întrucât această definiție nu reflectă realitatea femeilor lesbiene și bisexuale și nici a persoanelor transgen din cupluri de același sex sau a femeilor singure interesate de opțiunile privind fertilizarea, agravând provocările socio-legale cu care acestea se confruntă deja în ceea ce privește accesul la tehnologiile de reproducere asistată ca rezultat al concentrării pe combaterea infertilității; întrucât este posibil ca femeile lesbiene și bisexuale să nu-și poată dovedi „infertilitatea” și, prin urmare, să li se interzică accesul la tehnologiile de reproducere asistată”, argumentează inițiatorul raportului.
„În anumite circumstanțe, bărbații transgen și persoanele non-binare pot, de asemenea, să rămână însărcinate și ar trebui, în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen;
Reacţii ale politicienilor români după adoptarea raportului Matici în Parlamentul European: Şocant, inadmisibil, monstruozitate
„Am aflat din mass-media că aseară a fost votat în Parlamentul European Raportul Matić – proiect care promovează ideea că femeia nu trebuie să fie mamă, că noua generaţie trebuie îndoctrinată de mică cu ideea că femeia nu are această vocaţie, iar toţi cei care se opun acestei viziuni trebuie combătuţi şi condamnaţi cu orice preţ. Pe lângă multe alte absurdităţi pe care acest raport le contine, documentul sustine că şi bărbaţii pot să nască copii, şi faptul că educaţia sexuală pro LGBT va fi obligatorie în şcoli!?! Ceea ce mi s-a părut într-adevăr şocant şi inadmisibil este faptul că europarlamentarii USR-PLUS, membrii ai Grupului Renew, în frunte cu Dacian Cioloş au încredinţat 7 voturi acestui raport toxic”, transmite Gigel Ştirbu, potrivit Mediafax.
Deputatul liberal afirmă că schimbarea totală de paradigmă în privinţa drepturilor omului în UE votată joi este „periculoasă şi nesănătoasă”.
„Îl întreb pe dl Cioloş, care este de acord ca bărbaţii să nască, care sunt motivele reale pentru care a votat această inepţie? Care sunt motivele ascunse ale domnului preşedinte Cioloş al Renew Europe, în care au fost grupaţi verzii şi stânga europeană din Parlamentul European, să susţină un document în care libertatea religioasă nu ar mai trebui să existe? Cam care ar fi următoarea iniţiativă propusă de Dacian Cioloş: obligativitatea scoaterii icoanelor din casele românilor, aşa cum au impus comuniştii în anul 1948 în RPR? Fac apel la Dacian Cioloş să se trezească şi să nu mai voteze documente toxice pentru interese ascunse! Raportul Matic se poziţionează clar în favoarea promovării unei agende ideologice îndreptate împotriva dreptului la viaţă şi a dreptului părinţilor de a se pronunţa asupra educaţiei pe care o primesc copiii lor. Eu voi susţine întotdeauna o societate construită pe valori şi principii sănătoase, care să sprijine familia şi să respecte viaţa”, conchide Ştirbu.
La rândul său, Daniel Gheorghe, deputat PNL, caracterizează raportul Matici drept „o nouă monstruozitate specifică extremismului neo-marxist şi politicilor relativiste, anticreştine şi nihiliste care sfidează realitatea atât biologică cât şi morală a umanităţii”.
„Bătălia din zilele noastre este una a valorilor iar societatea care nu va avea puterea de a stăvili aceste porniri distructive şi amorale ale unei ideologii care neagă milenii de cultură şi civilizaţie şi sfidează însăşi realităţile ştiinţifice împingând condiţia umană intr-un carusel nebun al destructurarii şi batjocurei oricarei urme de spiritualitate şi normalitate, societatea respectivă se va prăbuşi în neant. Pe scurt, acest raport votat masiv in Parlamentul European, inclusiv de eurodeputatii de la USR-PLUS, vorbeşte despre chestiuni precum îndepărtarea revoluţionară a femeii de orice idee de maternitate, dreptul bărbaţilor nici mai mult si nici mai puţin decât de a naşte(!!!) si glorifica în chip ideologic avortul”, arată Gheorghe.
El afirmă că este fundamental ca Partidul Naţional Liberal să îşi asume cu mult mai multă fermitate valorile creştin conservatoare.
„Să se ferească de orice tentaţie spre globalism neo-marxist, aşa numitul, care nu este nici pe departe progres, ci este regres spre o barbarie demnă de recăderea omului spre cavernal şi o ruptură brutală cu ordinea creştină a lumii! Timpul jumătăţilor de măsură a trecut iar asumarea deschisă a apărării, în societatea noastră, a libertăţii şi firescului din calea ideologiei neo-marxiste consider ca se impune a deveni si o prioritate programatica asumata explicit de PNL, un partid care este dator să nu uite niciodată de Dumnezeu si de valorile fundamentale pe baza cărora însăşi România a luat naştere! Oare, mă întreb, colegii de la USR-PLUS, au de gând să pună în aplicare în România acele nazdravanii sinistre din infamul raport votat in mare veselie de toată stânga din Parlamentul European? Aşa arată?”, conchide Daniel Gheorghe.
Europarlamentarul Cristian Terheş afirmă că UE a ajuns să fie de „râsul curcilor”.
„Raportul Matic din Parlamentul European, prin care se recunoaşte, printre alte monstruozităţi, ca bărbaţii pot naşte şi că avortul este un drept fundamental al omului, a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 împotrivă şi 42 de abţineri. Singurii europarlamentari români care au votat în favoarea acestui raport au fost de la USRPLUS”, afirmă Terheş.