Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Sibiu a declarat pentru Aleph News că „În cursul zilei de azi are loc o ședință undeva va fi discutat și analizat acest subiect, urmând ca după încheiere să venim cu precizări”.

Dorel Săndesc a vorbit în direct, la Aleph News, despre situația de la ATI, din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu.

„O știre tristă prin felul în care este abordată. Dumneavoastră ați stabilit deja că acolo a fost omorâți oameni cu bună intenție. Articolele la fel. Și după aceea mă chemați pe mine să-mi spun părerea. Cred că mai bine mă chemați înainte, dar asta este țara. Ați spus că am ucis oameni de bună voie”, a spus Dorel Săndesc.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cum ar fi putut fi uciși cu seringi de sedare

„Ceea ce spune dânsa este o însăilare de scene, dar concluziile sunt total exagerate. Nu mă pot pronunța pe un caz care va fi studiat și cercetat. Nu există, nu cred că acest lucru este posibil. Scenele descrise de persoana care a făcut această declarație sunt exagerate. Descriu, însă, ceva real: cât de groaznic se moare de COVID. Se moare peste tot în ATI-urile din România. Să ne ancheteze pe noi și să vină să trateze persoanele din ATI curajoșii, cei care sunt tari și ard măștile. Dacă ancheta este în curs, să fie în curs, dar ce a descris aceasta doammă nu este decat suferința de acolo”, a spus Dorel Săndesc.

Ion Veștemean, prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, despre cazul de la Spitalul Județean Sibiu

„Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de omor. Dosarul își va urma cursul, colegul va stabili pașii anchetei, suntem într-o fază incipientă. Dosarul este raportat 100% la articolul apărut într-un cotidian local”, a spus Veștemean.