Reacția Moderna după ce două persoane care s-au vaccinat recent au murit

Doză de vaccin anti-COVID Moderna. Foto: HEPTA
  • Pierderea de vieți omenești este un lucru pe care îl luăm foarte în serios, declară reprezentanții Moderna și Takeda, distribuitorul autorizat al companiei, după ce două persoane au murit după vaccinarea cu Moderna.
  • Takeda și Moderna au fost notificate sâmbătă cu privire la decesele a două persoane care au primit recent vaccinul Moderna COVID-19 sub formă de injecție intramusculară, în Japonia.

„Acesta este un eveniment tragic, iar pierderea de vieți omenești este un lucru pe care îl luăm foarte în serios. Oferim cele mai sincere condoleanțe familiilor și apropiaților acestora. În acest moment, nu avem nicio dovadă că aceste decese sunt cauzate de vaccinul Moderna COVID-19 și este important să efectuăm o investigație formală pentru a determina dacă există vreo legătură”, transmit cele două companii.

Takeda, distribuitorul autorizat și Moderna, producătorul, lucrează cu Ministerul Sănătății, Muncii și Asistenței Sociale (MHLW) pentru a investiga cele două decese.

Pe 26 august, Takeda a anunțat decizia de a suspenda utilizarea a trei loturi de vaccin COVID-19 Moderna în Japonia, în conformitate cu MHLW în urma rapoartelor primite de la centrele de vaccinare cu privire la o substanță străină găsită în flacoane. Flacoanele ce fac obiectul reclamațiilor, care au determinat suspendarea, au fost identificate ca fiind parte dintr-un lot specific, dar, ca măsură suplimentară de precauție, a fost suspendat un total de trei loturi fabricat în aceeași serie, de către MHLW.

„Până în prezent, nu avem plângeri privind calitatea produselor din lotul de vaccinuri administrate celor două persoane. Takeda a solicitat ca Moderna și organizația europeană care produce dozele Moderna să efectueze urgent o investigație aprofundată pentru a determina natura substanței străine. Cunoaștem despre existența unor rapoarte neoficiale care au furnizat indicații inițiale ale tipului de particule din flacoane. Aceste rapoarte sunt neconcludente și este important să ne bazăm pe o investigație formală înainte de a determina natura precisă a particulei. Moderna este în curs de desfășurare a acestei investigații, iar flacoanele au fost trimise la un laborator calificat pentru analiză, iar constatările inițiale vor fi disponibile la începutul săptămânii viitoare”, adaugă sursa citată.

Până în prezent, peste 200 de milioane de doze de vaccin Moderna COVID-19 au fost administrate la peste 110 milioane de persoane din 45 de țări.

Două persoane au murit după ce au fost inoculaţi cu vaccinuri produse de compania Moderna din loturi care au fost anterior suspendate din cauza descoperirii de contaminanţi, a declarat sâmbătă ministerul japonez al sănătăţii, citat de Reuters.

Bărbaţii au murit luna aceasta, la câteva zile după primirea celei de-a doua doze de Moderna, a declarat ministerul într-un comunicat. Fiecare a primit o doză din cele trei loturi suspendate joi.