• Pacienți în stare gravă de la Spitalul de Boli Infecțioase in Timișoara primesc Remdesivir
  • Eficiența Remdesivir va fi stabilită peste zece zile, spune medicul Virgil Musta
  • Medic: Americanii că au avut rezultate foarte bune cu Remdesivir, chinezii – nu

Remdesivir, medicamentul cu rezultate promițătoare în Statele Unite, în cazul pacienților care au coronavirus, a ajuns și în România. Câteva doze vor fi administrate unor pacienți care sunt internați la Terapie Intensivă, la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara.

Va fi administrat timp de zece zile, la nouă pacienţi, după care vom analiza rezultatele şi vom putea trage o concluzie. Acest medicament ar trebui să îmbunătăţească starea clinică şi, să sperăm, să salveze vieţi”, a spus medicul Virgil Musta.

Remdesivir a fost folosit în cazul epidemiei de Ebola. Nu e clar cât e eficient e contra Covid-19, dar pare să nu aibă efecte adverse importante. Nu poate fi administrat însă în cazul pacienților care au boli renale sau hepatice grave.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Este o dispută la nivel internaţional. Americanii spun că este deosebit de eficient, că au rezultate foarte bune, se studiază şi în Europa, aparent cu rezultate bune, în schimb chinezii spun că nu au deloc rezultate cu acest medicament. Ei au rezultate cu medicamentele produse la ei în ţară. Cred că este şi o dispută economică între marile puteri”, a mai spus Virgil Musta.