Rezultatele finale ale primului studiu făcut de chinezi pe Hidroxiclorochină, medicamentul în care stau speranţele în lupta cu COVID-19

Hidroxiclorochina este testata la nivel global ca tratament pentru COVID-19. Medicamentul a fost utilizat de unii doctori, iar aceştia susţin că ar fi eficient împotriva coronavirusului. Chiar Donald Trump, preşedintele SUA, a popularizat utilizarea hidroxiclorochinei.

Pe de altă parte, Brazilia a oprit testările după ce 11 oameni au murit. China, prima ţară afectată de coronavirus, epicentrul epidemiei de COVID-19, a încheiat testele asupra tratamentului cu hidroxiclorochină, medicament folosit până acum în lupta cu Malaria. Potrivit rezultatelor anunţate de aceştia, hidroxiclorochina nu a contribuit la recuperarea pacienţilor. Daily Mail notează că pacienţii cărora li s-a administrat hidroxiclorochină au experimentat mai puţine simptome decât alţii, dar perioada de recuperare a fost aceeaşi.

 Este a doua lovitură în scurt timp, după ce Brazilia a întrerupt de urgenţă testele asupra clorochinei, precursor al hidroxiclorochinei, după moartea a 11 dintre ce 81 oameni supuşi experimentului. Specialiştii din Wuhan şi din alte oraşe importante ale Chinei au efectuat teste pe 150 de pacienţi cu coronavirus. Jumătate dintre aceştia au primit doze de hidroxiclorochină, în timp ce restul au fost monitorizaţi fără să li se administreze acest medicament. 

Wei Tang, doctor la Ruijin Hospital din Shanghai, a declarat: „Nu am observat diferenţe la 28 de zile între cele două grupuri testate”. 

85.4% dintre pacienţii cărora li s-a administrat hidroxiclorochină au testat negativ după două săptămâni. 

81.3% dintre pacienţii care nu au primit doze de hidroxiclorochină au testat şi ei negativ după aceeaşi perioadă de timp.

Sursa foto: Profimedia

Exit mobile version