• Primele două echipamente pentru colectarea plasmei celor vindecaţi de Covid-19, instalate la Bucureşti şi Iaşi
  • Plasma convalescentă va putea fi colectată în 18 centre de transfuzii din România
  • Pentru ca plasma să poată fi folosită, este nevoie de protocoale elaborate de Ministerul Sănătăţii

Bolnavii de Covid-19 din România vor beneficia de un nou tratament, folosit deja în mai multe ţări din lume, cel cu plasmă autoimună. Este plasmă recoltată de la cei care s-au vindecat de Covid-19 şi care îi poate ajuta pe cei care luptă cu boala. Două echipamente de recoltare a plasmei au fost deja instalate, la Bucureşti şi la Iaşi, iar săptămâna viitoare va mai fi instalat unul, la Timişoara.

„În câteva zile vom putea şi noi să venim în spirijinul spitalelor cu plasmă convalescent Covid-19 şi sperăm din toată inima să le fie de folos”, spune Doina Goşa, director al Centrului de Tansfuzii Bucureşti.

Cele trei echipamente de plasmafereză au fost donate, printr-un acord, Ministerului Sănătăţii. Un al patrulea a fost donat spitalui din Piatra Neamţ de către firma care are echipamentele. În total, 18 astfel de aparate vor fi disponibile în România.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

În România, sunt peste 1.300 de pacienţi vindecaţi de Covid-19.

Sursa foto: Profimedia