- România se află pe penultimul loc la rata vaccinării din UE.
- La începutul lunii mai s-au administrat cele mai multe doze de vaccin zilnic.
- Media europeană de vaccinare cu cel puțin o doză este de 76%.
- Toate obiectivele de vaccinare fixate de autorități au fost un eșec.
- Autoritățile vor să resusciteze campania prin stimulente financiare.
La începutul campaniei de vaccinare premierul Cîțu îți spunea că la 1 septembrie 2021 vom avea 10,4 milioane de persoane vaccinate. Astăzi avem puțin peste 5,2 milioane, exact jumătate din cât ne-am propus. De pe primele locuri, la începutul campaniei de vaccinare, România a ajuns acum la coada Uniunii Europene.
Advertisment
Doar Bulgaria a vaccinat mai puțin decât noi.
Cum a evoluat campania de vaccinare și unde am început să pierdem?
Am început bine, dar nu am reușit să menținem ritmul de vaccinare. Începând cu a doua etapă a campaniei numărul celor vaccinați a început să crească.
Recomandări
Punctul maxim a fost înregistrat la jumătatea lunii mai, când au fost administrate aproape 120.000 de doze pe zi. Asta este și capacitatea de vaccinare pe care am avut-o și pe care nu am exploatat-o. După jumătatea lunii mai numărul imunizărilor a început să scadă, astfel încât am ajuns ca în luna august media zilnică să fie de puțin peste 7.000 de persoane. Multe din centrele de vaccinare au fost închise, iar la altele s-a scurtat programul.
Vom reuși să recuperăm decalajul față de Uniunea Europeană?
Oricum am calcula, rata de vaccinare de la noi se îndepărtează din ce în ce mai mult de cea a Uniunii Europene. Nu avem nici jumătate din media europeană. În timp ce 76% din populația UE a fost vaccinată cu o doză, noi am ajuns la 32,2% din populație vaccinată.
Eșecul se vede cu atât mai tare cu cât ne uităm spre statele fruntașe la vaccinare. Conform ECDC, Portugalia are 94% din populație vaccinată cu cel puțin o doză, Malta 92% din populație, iar Franța 90%.
Care sunt obiectivele autorităților pentru perioada următoare?
Organizatorii campaniei de vaccinare nu mai au ținte după ce le-au ratat pe toate de până acum. Vor în schimb să resusciteze campania cu stimulente financiare, vouchere și tombole. Este greu de crezut că 100 de lei îi vor putea convinge pe cei care dau acum 100 de euro doar să nu se vaccineze. În acest timp, noi rămânem cu întrebări fără răspuns.
RATA DE VACCINARE DOZA I:
- Portugalia – 94%
- Malta- 92,5%
- Irlanda- 90,7%
- Franța 90,4%
- România- 32,8%
RATA DE VACCINARE COMPLETĂ:
- Malta – 90,3%
- Irlanda- 85,5%
- Danemarca- 83,5%
- Belgia- 82,9%
- România- 31,9%
Partenerii noștri