• Centrele de recuperare din Rusia adoptă programe pentru pacienţii de Covid-19.
  • La un sanatoriu din Sochi a fost dezvoltat un program special.
  • Pacienţii fac terapie cu sare, cu ozon şi oxigenoterapie hiperbară.

Boala COVID poate însemna pentru unii o simplă răceală fără urmări grave, în vreme ce alții sunt doborâți la pat și au de suferit luni întregi până la recuperarea totală. Ba unii au chiar organele afectate pe termen lung.

În Rusia, centrele de reabilitare au implementat şi programe speciale pentru aceste persoane. În această ţară, au fost 2,4 milioane de infectări, iar 40 de mii de oameni au murit. Astfel, la Soci, sunt ajutaţi pacienţii care au scăpat de virus, însă nu şi de efectele acestuia asupra organismului.

„Programul conţine mai multe tratamente care se concentrează pe detoxifierea organismului, pe regenerarea plămânilor şi tratarea fibrozei chistice la plămâni care, ca regulă, se dezvoltă pe o perioadă de trei luni şi are consecinţe asupra vieţii mai târziu în viaţă”, a declarat Zlata Grechkina, şefa centrului de diagnostic şi tratament.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„După două programe, de fapt, imediat după primul, am început să mă simt mai bine. Senzaţia de sufocare şi lipsa puterii au dispărut”, a afirmat una dintre paciente.