• Rata de infectare a cazurilor COVID a depășit 2 la mia de locuitori.
  • Începând de joi, masca redevine obligatorie în respectivele localități.
  • Totodată, se permite organizarea de nunți sau botezuri cu un număr de participanți de maxim 300 de persoane.
  • Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov a decis introducerea unor restricții în localitățile Brănești și Domnești. Rata de infectare a cazurilor COVID a depășit 2 la mia de locuitori.

În Brăneşti, rata de incidență este de 2.22 la mia de locuitori, iar în Domnești – 2,28 la mie.

Astfel, începând de joi, masca redevine obligatorie în spațiile publice, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Cinematografele, spectacolele sau concertele sunt permise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului şi cu purtarea măștii de protecție.

Se permite organizarea de nunți şi botezuri cu un număr de participanți de maxim 150 de persoane în exterior sau maxim 100 de persoane în interior, cu respectarea normelor de protecție sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.

Se permite organizarea de nunți sau botezuri

Totodată, se permite organizarea de nunți sau botezuri cu un număr de participanți de maxim 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafețe de minim 2 mp pentru fiecare.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARSCoV-2.

Competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50%

În spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane.

Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, în spațiile închise sau deschise competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Regulile complete se găsesc pe site-ul Prefecturii Ilfov.