• Salariul unui biolog este 50% din salariul unui medic
  • Biologul Valerica Bică prelucrează până la 300 de teste COVID zilnic
  • Un biolog face 5 ani de facultate și 4 de specializare

În spatele cifrelor COVID, e o echipă mare de biologi. Specialiști cu studii superioare, dar cu cele mai mici salarii din sistem.

Valerica Bică, specialist în genetică, lucrează din 2002 la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. A prelucrat, până acum, peste 50.000 de teste COVID. Are fişa postului la fel ca a unui medic, dar salariul la jumătate.

Valerica Bică-Profir, Doctor în genetică: „Statul ne-a tăiat din salariu, în 2017. Așteptăm să se revină la drepturile pe care le-am avut în 2017. Adică 80% din salariul medicului specialist. Ne situăm lângă asistentul medical, adică lângă cadrul mediu, deși noi suntem cadre superioare. Așa avem salariul.”

Urmăriți Aleph News pe FacebookTwitterYoutube și Instagram!

Recomandări

CANDIDATUL COALIȚIEI
UK STĂ RĂU LA ECONOMIE
UNDE SCHIEZI?
CINE CONDUCE ROMÂNIA
CIOLACU RĂMÂNE PREMIER
CINE CONDUCE ROMÂNIA?