• Există femei care spun că sânii lor au crescut după vaccinare.
  • Medicii au explicat dacă sânii pot crește după vaccinarea împotriva Covid-19.
  • Retenția de apă ar putea duce la mărirea temporară a sânilor.
  • Medic: „Este vorba despre o mărire reactivă a ganglionilor limfatici“.

Știi deja că există mai multe mituri despre vaccinarea împotriva Covid-19. „Infertilitatea după vaccinare“ și „microcipurile plasate sub piele“ sunt doar câteva dintre ideile conspiraționiștilor. Există chiar și femei care spun că sânii lor au crescut după vaccinare, scrie merkur.de.

Bayerischer Rundfunk a explicat dacă este posibil ca vaccinarea să crească într-adevăr bustul, după ce pe Twitter și alte rețele sociale au apărut postări ale femeilor „afectate”. De exemplu, o tânără a publicat pe TikTok un video cu decolteul ei, comentând: „Jur pe Dumnezeu că sunt cu aproape 2 mărimi mai mari“.

Sâni mai mari după vaccinarea împotriva Covid-19. Mit sau realitate?

Marion Kiechle, directorul clinicii ginecologice Uniklinik Rechts der Isar, explică astfel de efecte adverse: „Nu am văzut niciodată o mărire a sânilor și niciuna dintre pacientele noastre nu a raportat ​​vreodată această reacție. În opinia mea, nu există nici o justificare medicală pentru umflarea sau chiar mărirea sânilor din cauza vaccinării anti-Covid“.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Ulrike Protzer, director la Institutul de virologie de la Universitatea Tehnică din München, este de acord: „Nu am fost informați niciodată despre acest lucru, nu știu să existe date obiective despre acest lucru. Nici în bazele de date privind efectele secundare nu există“.

Retenția de apă poate duce la mărirea temporară a sânilor

Cu toate acestea, se pare că ar fi posibil ca mărimea bustului să fie mai mare după vaccinarea anti Covid-19. Acesta este punctul de vedere al medicului Thorsten Koch de la Breast Center din Nürnberg: „În acest caz, este vorba despre o mărire reactivă a ganglionilor limfatici“.

Ganglionii limfatici se umflă ca urmare a reacției imune, care poate perturba scurgerea lichidului limfatic, potrivit medicului: Acest lucru ar putea duce la retenție temporară de apă și, de asemenea, la un sân mărit temporar“.

Totuși, într-un interviu, medicul Koch a recunoscut că nu i-a spus niciodată vreo pacientă despre sânii măriți după vaccinarea împotriva coronavirusului.