Sanitas continuă protestele: „Joi, 25 ianuarie 2024, ne facem auziți la Ministerul Muncii”

„Joi, 25 ianuarie 2024, ne facem auziți la Ministerul Muncii”, anunță Sanitas. Săptămâna trecută, sindicaliștii din Sănătate au pichetat Ministerului de Finanțe pentru a cere o majorare cu cel putin 20% a salariilor tuturor categoriilor profesionale care lucrează în Sănătate şi Asistență Socială. Federația Sindicală Hipocrat din România a anunțat că demarează strângerea de semnături pentru greva generală în sănătate.

„Până la materializarea promisiunilor pe care prim-ministrul și ministrul Sănătății le-au făcut astăzi în fața reprezentanților SANITAS din toată țara, noi ne continuăm calendarul de acțiuni care are ca finalitate declanșarea grevei generale în cele două sisteme pe care le reprezentăm. Suntem deschiși și disponibili la negocieri și discuții și ne dorim să putem să dezamorsăm starea uriașă de tensiune din rândul membrilor noștri și al tuturor angajaților din Sănătate și Asistență socială, prin soluționarea cât mai repede și cât mai aproape de așteptări a revendicărilor acestora”, declara președintele Federației SANITAS, Leonard Bărăscu.

Citește și

Exit mobile version