Șase dintre pacienții transferați după incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București sunt încă la Terapie Intensivă, a anunțat duminică dimineața Ministerul Sănătății.

Potrivit Centrul Operativ pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerul Sănătății, șase dintre transferați la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan” din București sunt în stare stabilă, iar unul transferat la Spitalul Universitar de Urgență din București este internat la ATI.

De asemenea, la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București sunt patru pacienți, dintre care unul pacient în stare gravă, la ATI, și trei în stare stabilă. La Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” din București sunt trei pacienți, dintre care doi în stare stabilă și unul în stare staționară, la ATI.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La Spitalul Militar Central din București sunt doi pacienți în stare staționară gravă, la ATI, iar la Spitalul Clinic Nr. 1 CF „Witting” din București sunt alți doi pacienți în stare stabilă.

Conform Ministerului Sănătății, la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București sunt trei pacienți în stare stabilă, la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București sunt doi pacienți, dintre care unul în stare stabilă și unul intubat, la ATI, la Spitalul Monza sunt trei pacienți în stare stabilă, iar la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” sunt 13 pacienți, dintre care trei în stare gravă și zece în stare stabilă.