• Şase vieţi au fost salvate în doar câteva ore, după ce aparţinătorii a doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală au fost de acord cu donarea de organe.
  • Prelevările s-au făcut duminică la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

Potrivit Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), duminică, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti Floreasca au fost realizate două prelevări multiorgan de la doi pacienţi aflaţi în moarte cerebrală, o astfel de acţiune fiind o premieră la nivel naţional. Totul a decurs într-un interval de câteva ore.

„Echipa ATI a Spitalului Floreasca, formată în ani de zile sub conducerea doamnei Prof. Dr. Ioana Grinţescu, alături de Conf. Dr. Liliana Mirea şi de coordonatorul transplant, Dr. Rosana Turcu, şi-a dovedit încă o dată profesionalismul, fiind unitatea sanitară reper în modul de funcţionare a activităţii de donare”, a transmis ANT.

Efortul lor a fost preluat de echipele de la Institutul Clinic Fundeni, care au intevenit pentru prelevarea de ficat şi rinichi.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Astfel, sub coordonarea profesorului Irinel Popescu, la Centrul de Transplant Hepatic Fundeni, doi pacienţi, de 41 de ani şi de 54 de ani, au primit o nouă şansă la viaţă datorită intervenţiilor de transplant hepatic. În acelaşi timp, la Centrul de Transplant Renal Fundeni, alţi patru pacienţi au primit o nouă şansă la viaţă prin transplant renal.

„Gestul de omenie al familiilor şi profesionalismul tuturor specialiştilor implicaţi în activitatea de transplant au salvat într-o singură zi 6 oameni a căror unică şansă la viaţă era un transplant de ficat sau rinichi”, a transmis luni ANT.