• Ministerul Sănătății anunță că pacienții bolnavi de COVID-19 vor avea acces mult mai ușor la tratament în centrele ambulatorii de evacuare.
  • Totodată, medicamentul Favipiravir va putea fi cumpărat din farmacii cu prescripție medicală.
  • Serviciile medicale acordate în aceste centre pentru persoanele infectate cu SARS-Cov-2 vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate.

Se modifică Protocolul de tratament al infecției cu SARS-CoV-2. Ministerul Sănătății a anunțat vineri că se modifică Protocolul de tratament al infecției cu virusul Sars-Cov-2, astfel încât, de acum, medicamentele pentru tratarea împotriva COVID-19 vor fi prescrise în centrele ambulatorii de evaluare. Totodată, unul dintre medicamente va putea fi cumpărat în curând direct din farmacii.

Schimbările protocolului de tratament al infecției Sars-Cov-2 vizează accesul mult mai facil al unui pacient la tratamentul precoce în ambulatoriu.

„Conform modificărilor, medicația antivirală orală va putea fi prescrisă în centrele ambulatorii de evaluare de către medicii de orice specialitate pentru pacienții infectați cu SARS-Cov-2. Unul dintre medicamente, respectiv Favipiravir, va putea fi eliberat, în viitor, în farmaciile cu circuit deschis, numai pe bază de prescripție medicală.”, se arată într-un comunicat emis vineri de Ministerul Sănătății.

Recomandări

SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ
ALEGERI 2024
GEOANĂ RUPE TĂCEREA
VIAȚA DUPĂ EXIT POLL
MESAJUL LUI CIUCĂ
LASCONI ARE 18%

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila a transmis vineri că persoanele infectate cu SARS-Cov-2 se vor putea prezenta în centrele de evaluare ambulatorie fără bilet de trimitere.

Pacienții se vor putea prezenta „pe baza confirmării infecției printr-un test antigen rapid sau test NAAT/RT-PCR, pentru evaluarea stării de sănătate și pentru a primi tratament antiviral gratuit, în regim de spitalizare de zi, indiferent de statutul de asigurat.”, a precizat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

Totodată, ministrul Rafila a declarat că serviciile medicale acordate în aceste centre pentru persoanele infectate cu SARS-Cov-2 vor fi decontate de către casele de asigurări de sănătate. Ordinul pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului Sănătății pentru aprobarea protocolului de tratament al infecției cu virusul SARS-Cov-2 a fost publicat joi în Monitorul Oficial.