Directorul executiv Moderna, Stéphane Bancel, consideră că pandemia de coronavirus ar putea lua sfârșit într-un an, deoarece producția crescută de vaccin asigură aprovizionarea globală, transmite Reuters.

Dacă vă uitați la extinderea capacităților de producție, la nivel de industrie, în ultimele șase luni, ar trebui să existe suficiente doze până la mijlocul anului viitor, astfel încât toată lumea de pe acest pământ să poată fi vaccinată. Rapelurile ar trebui să fie posibile, de asemenea, în măsura în care sunt necesare”, a spus el într-un interviu din ziar.

Vaccinurile vor fi valabile în curând chiar și pentru sugari, a spus el.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Cei care nu se vaccinează se vor imuniza în mod natural, deoarece varianta Delta este foarte contagioasă. În acest fel vom ajunge într-o situație similară cu cea a gripei. Puteți fie să vă vaccinați și să aveți o iarnă bună. Sau nu o faceți și riscați să vă îmbolnăviți și chiar să ajungeți la spital”, spune șeful Moderna.

Întrebat dacă acest lucru înseamnă o revenire la normal în a doua jumătate a anului viitor, el a răspuns: „Începând de astăzi, într-un an, presupun”.

În prezent testăm variante optimizate pentru Delta în cadrul studiilor clinice. Acestea vor constitui baza rapelului pentru 2022. De asemenea, încercăm Delta plus Beta, următoarea mutație pe care oamenii de știință o consideră probabilă”, a declarat Stephane Bancel.

Moderna poate folosi liniile de producție existente pentru noile variante la fel ca pentru vaccinul original COVID-19, prețul vaccinării rămânând același, a mai spus executivul companiei.