• Medicul Gheorghe Cuculici, șeful secției UPU a Spitalului Județean Ilfov, a fost răpus de coronavirus.
  • El a murit în noaptea de duminică spre luni chiar în spitalul la care a lucrat.

Medicul Gheorghe Cuculici, șeful UPU de la Spitalul Județean Ilfov, a murit din cauza Covid 19. Anunțul a fost făcut pe Facebook de colegii din domeniul sanitar care au povestit că medicul s-a luptat cu virusul aproximativ o lună și jumătate.

Medicul Gheorghe Cuculici a murit noaptea trecută din cauza noului coronavirus, după ce a stat internat aproximativ o lună și jumătate la Spitalul Județean Ilfov. Între timp, medicul a fost externat, însă starea lui de sănătate s-a înrăutățit și a fost internat din nou la secția de Terapie Intensivă. Din păcate, boala i-a afectat atât de tare plămânii, încât medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața”, scrie pe Facebook.

Un mesaj de condoleanțe a transmis și Departamentul pentru Situații de Urgență.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Suntem profund îndurerați de trecerea în neființă a medicului George Cuculici, șeful secției UPU din cadrul Spitalului Județean Ilfov. Dedicat trup și suflet meseriei de a salva, domnul doctor George Cuculici a fost unul dintre acei remarcabili profesioniști, pentru care viața fiecărui om, cu adevărat conta. Devotamentul, grija pentru oameni dar și preocuparea constantă de autocunoștere au devoalat imaginea palpabilă a unui adevărat salvator. După o luptă grea timp de mai bine de o lună, cu noul Coronavirus, inima domnului doctor, a cedat. Drum lin către Cer, domnule doctor!”, scrie în mesajul Departamentului pentru Situații de Urgență.

De la începutul pandemiei, aproximativ o sută de cadre medicale și-au pierdut viața din cauza Covid 19.